Cum ar trebui să fie cei din administrația publică!

Stăteam pe spate și simțeam că plutesc. Jazzul îmi suna armonios în urechi și parcă aș fi stat așa mereu. La un moment dat simt cum trage cineva de mine. Nu știam ce se întâmplă așa că deschid repede ochii. Era deja întuneric și nimeni nu mai cânta. O domniță roșcată, îmbrăcată în uniformă stătea lângă mine încruntată.

M-am uitat stânga, dreapta și mi-am dat seama că toată lumea plecase acasă. Se pare că am adormit și am rămas singur pe iarbă.
– Ce e cu tine aici tinere?
– Îmi cer scuze! Am venit mai devreme când cântau aici câțiva băieți. M-am pus pe iarbă și am adormit…
– Liniștește-te, nu îți fac nimic. Doar că nu e bine să rămâi peste noapte aici, ai putea să răcești. Ai unde să mergi?
– Da, stau la hanul din centru.
– Dacă nu aveai, găseam eu un loc unde să te duc.
– Mulțumesc, sunt in regulă.
– Mă bucur. Acum hai să te duc la han.
A insistat până am acceptat. M-a urcat pe calul ei și în câteva minute am ajuns la hanul cu pricina. Am descălecat și m-a urmărit până am intrat.
– Ai grijă de tine, tinere! a strigat înainte să intru.
Cred că și-a dat seama că nu sunt de pe aici și de aia își făcea griji pentru mine. Mă bucur că nu am rămas peste noapte în parc. Cine știe ce se putea întâmpla. Noroc cu cei din ordinea publică, așa voi dormi în patul meu confortabil.

Am ajuns în cameră, m-am întins în pat și mă pregăteam de somn. Nu puteam să mi-o scot din cap pe domnița roșcată care m-a adus călare la han. Deși inițial m-a cam speriat, s-a dovedit a fi atât de bună și grijulie cu mine. Dacă ar fi așa toți cei care lucrează în ordinea publică, s-ar produce o schimbare în rândul oamenilor.