Cum se vedea Timişoara istorică prin ochi critici de artist?

Când schimbi perspectiva din care te uiţi la lucruri, lucrurile la care te uiţi se schimbă!

Vorbele lui Wayne Dyer mi-au răsunat în minte în timp ce îmi planificam următoarele discuţii cu oamenii de seamă ai Timişoarei.
Stăteam turceşte la o măsuţă joasă de lemn, plină cu documente, referinţe şi cărţi. Lumina unei veioze, atent păzită de un abajur roşu, se revărsa sfioasă în camera cufundată în beznă. Era plăcut să lucrez şi să planific la căderea nopţii. În linişte, puteam auzi mai bine din interior ceea ce aveam nevoie să aud.
Nu se întâmpla tot timpul asta pentru că vedeam mintea cum intră pe fir…gânduri de plictiseală, un cascat sonor sau celebra “ce mănânc mâine la micul dejun”…

Am continuat cercetarea până niţel mai târziu. Gânduri proaspete au ţâşnit din minte la suprafaţă ca nişte gheizere cu apă termală.
„Ce-ar fi dacă aş privi istoria oraşului uşor diferit ? îmi spun. Acum sunt prea plat! Gândesc fix ca un turist care nu prea are habar ce să vadă mai întâi.
– Gândeşte Ziggy! Dacă marca unică a Timişoarei este cea de “oraş multicultural şi multietnic” ce rămâne de făcut? Priveşte istoria cetăţii din unghiuri multiple!”
Uite aşa mi-am amintit că povestitorul scriitor de la Universitate nu uitase să-mi spună că în Timişoara este un Istoric, scriitor şi critic de artă de etnie maghiară cu care merită să stai de vorbă.
Bingo! Merită să creezi câte o „furtună de idei” în minte, din când în când, ca să găseşti o soluţie la o problemă. Am adormit împăcat.
A doua zi…
Mergeam cu straiţa pe umăr prin Parcul Rozelor spre sediul filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici. Atenţie! Chiar şi o scurtă traversare a parcului, te poate contamina cu puţin mai multă bucurie. Trandafirii se predaseră în faţa luminii astrului străvechi, inhalând-o cu nesaţ prin frunzele mânjite cu un verde închis. Întâlnirea din acea zi era deja stabilită cu preşedintele UAP.
Bătrânul Janos mă aştepta, şi el cufundat în frumuseţea culorilor. De astă dată erau culori înşirate pe pânză. O serie de tablouri expuse pe care le analiza.

Mic de statură, cu părul scurt şi alb, avea sprâncene stufoase care îi trădau ocupaţia! Timpul se încăpăţânase să le albească dar nu reuşise. Aproape unite în v sprâncenele antrenau o câteva încreţituri pe frunte ca şi cum critical se tot timpul era în observaţie.
-Tinere Ziggy, bine ai venit! mă întâmpină el cu bunăvoinţă. Trecu de la observaţie la conversaţie.
-Bine v-am găsit! îi răspund, simţind prezenţa echilibrată pe care o emana.

Cercetez în viteză locul unde de regulă Janos făcea observaţii critice la vernisaje sau lansa tablourile artiştilor timişoreni.
Scaunele aşezate în mijlocul galeriei au devenit scena potrivită pentru o dezbatere. Descopeream în bătrânul Janos un om de presă cu experienţă şi un iubitor de cultură, fiind la curent cu evenimentele importante din Timişoara. Totodată aveam în faţă un scriitor şi un pasionat al istoriei locale. Aflu că este autorul lucrării “Semne evocatoare ale maghiarimii în Banat”. Chiar frumoasa biserică romano-catolică “Preasfântă inimă a lui Isus” din cartierul Elisabetin este subiectul unei alte cărţi scrise de el.

Firul discuţiei s-a răsucit între povestea vieţii sale, istoria mişcării artistice bănăţene şi istoria maghiarilor din Timişoara.
-Istoria etnicilor maghiari pe aceste meleaguri are aproape o mie de ani. Ochii lui verzi cu reflexii de smarald aruncau străluciri ciudate, ca şi cum ar fi vizualizat foarte clar acele momente. Pe la 1030 Regele Ştefan I cel Sfânt, primul rege maghiar, a înfiinţat episcopia de Cenad(localitatea este acum situată la 73 km de Timişoara). Oraşul de pe Bega a devenit cu timpul un oraş de bază al Regatului Maghiar.

-Apoi a venit regale Carol Robert de Anjou după 1300 ? Mă conectam cu povestea sa din acest punct.
-Da! Şi nu doar în vizită! Problemele feudale din Ungaria l-au determinat să aleagă Timişoara drept capitală a regatului între 1315 şi 1323. De aici emitea diplome şi alte acte oficiale, locuia sau primea solii.
-Cât de importantă a fost această mutare pentru oraş ? Intrasem în jocul său.
-Foarte! În această perioadă Carol Robert a poruncit construirea unui nou castel.
-Viitorul Castel Huniade! Aici se antrenau mai târziu Iancu de Hunedoara alături de vestitul Filippo Scolari. La fel cum procedasem cu istoricul timişorean, am ales să nu suflu o vorbă despre întoarcerea mea în timp.
-Văd că ţi-ai făcut temele bine băiete!

Zâmbesc.

-Castelul a devenit reşedinţa lui Carol Robert şi a familiei sale. E adevărat, mai târziu au locuit în el Comitele Scolari şi Iancu de Hunedoare. Mai mult de atât Ziggy, zidurile cetăţii au fost fortificate, populaţia a crescut în acea perioadă iar în oraş a înflorit comerţul.
Povestea bătrânului Janos avea detalii în plus faţă de ce ştiam eu. Aşa că, am ales să-mi
ţin gura şi să fiu curios!
-Lucrurile devin şi mai interesante în timpul domniei lui Iancu de Hunedoara. Bravul voievod a iubit mult cetatea şi a folosit-o pe post de platformă de lansare a campaniilor sale militare.
Pauza pe care o făcu fu suficientă ca în vocea să se strecoare un strop de emoţie.
-Tinere, una dintre marile realizări ale lui Iancu de Hunedoara a fost câştigarea bătăliei de la Belgrad! Oştirile otomane au fost împiedicate atunci, pe apă şi pe uscat să cucerească cetatea şi implicit…lumea creştină. Papa Calixt al III –lea a luat o măsură foarte interesantă care rămâne şi acum în vigoare.

-Ce anume?
-În fiecare zi la prânz, în toate bisericile catolice din lume bat clopotele în cinstea victoriei repurtată de Huniade în 1456!
-Uimitor! Ce s-a întâmplat după ?
-Victoria lui Iancu a adus o periodă de pace relativă de vreo 70 de ani. Maghiarii au pierdut apoi bătălia de Mohacs în 1526 iar în 1541 Buda, capitala lor este cucerită de turci. Timişoara a reuşit să mai reziste 11 ani înainte să fie şi ea luată în stăpânire de Imperiul Otoman!
-Ce s-a întâmplat cu maghiarii din Banat în perioada otomană ?
-Au dispărut. S-au mutat în Transilvania mai bine zis! Atunci în Banat au venit mulţi sârbi şi români.
-Dar după 1716? Ce au făcut austriecii?
Povestea maghiarilor, la fel ca a multor popoare era a o sinusoidă, cu multe urcuşuri şi coborâşuri.
-Au colonizat etnici germani. Fiindcă maghiarii fuseseră învinşi după războiul curuţilor(1703-1711) nu li s-a permis să se mute în Timişoara austriacă. Abia în 1778, Maria Therezia a desfiinţat comitatele Torontal şi Timiş care au intrat în Regatul Ungariei. Din acel moment în Timişoara au început să se mute din nou maghiari. Cultura acestei etnii a înflorit până la revoluţie în oraşul de pe Bega.
-La 1848 au asediat oraşul…
-107 zile de asediu şi maghiarii n-au reuşit să o cucerească!

– Domnule Janos! E vremea pentru vernisaj!
Era vocea unei colege care îmi dădea de veste că lecţia de istorie lua sfârşit. Cel puţin pentru moment! Bătrânul Janos m-a invitat să merg cu el la vernisaj. Am acceptat cu bucurie.
Poveştile au continuat pe drum iar expoziţia de picturi vesele, viu colorate a pictorului timişorean Olteanu a încheiat o seară perfectă. Aveam sufletul plin de experienţe pe care am vrut să ţi le împărtăşesc. Istoricul şi criticul de artă a ştiut să contureze o poveste unică din perspectiva etniei sale.
Pfff! Şi Iată-ne la final de călătorie!Au fost câteva săptămâni grozave pe drumul istoric! Oameni minunaţi, lecţii
importante şi locuri inedite. Asta mi-a oferit Timişoara! Oraşul de pe Bega aşteaptă doar un lucru: să-i acorzi un strop de atenţie şi curiozitate. Un spectacol multicultural şi multietnic îţi este răsplata!