41 de locuri unice de văzut pe timp de pandemie
Încă de la înființare, din august 2014, Zig Zag prin România și-a propus să promoveze România ca destinație turistică și
Încă de la înființare, din august 2014, Zig Zag prin România și-a propus să promoveze România ca destinație turistică și
La doar 11 km de Câmpulung Muscel, prima capitală a Țării Românești atestată istoric, în drumul care duce spre Brașov,
Plimbându-ne agale pe aleile pline de istorie ale orașului Curtea de Argeș, am ajuns pe strada Victor Ștefănescu nr. 8,
Când dăm startul unui nou județ ne cuprinde un sentiment plăcut de nerăbdare. Știm că următorul județ vine la pachet
Se spune că în anul 1869, Paraschiva Ştefu îşi întocmeşte testamentul prin care lasă 200 de galbeni austrieci pentru indeplinirea unui vis: organizarea unei biblioteci publice.
Poate tind să mă repet când spun că județul Argeș ne-a surprins prin frumușetea și energia sa aparte, dar îmi
Legendele Mănăstirii Nămăieşti unește povestea bisericuţei din grotă de un păstor care ar fi dormit cu oile pe stânca în
De la șosea până la mănăstire vei urcă mai bine de jumătate de oră, pe o potecă îngustă. Unele pietre din prima parte a drumului au forme indescifrabile iar altele seamănă cu reptile, ceea ce-ți dă senzația că mii de priviri îți veghează mersul până sus.
Ce frumos! Să închizi ochii și să nu-ți dorești să fii în altă parte decât aici! Asta înseamnă fericirea!
Prima expoziție din România și Europa Centrală și de Est dedicată ecologiei printr-un sistem de diorame şi piese naturalizate se
Se spune că pe vremuri, mănăstirea Aninoasa era una dintre cele mai bogate așezăminte de cult din zona Munteniei. În interior existau numeroase herghelii de cai, cirezi de vite, păduri, vii, teren arabil și multe moșii împărțite în vreo șapte județe.
Nu ne-am făcut așteptări venind în acest județ deoarece chiar am vrut să ne lăsăm suprinși. Și am fost! Astăzi vă vorbesc despre ruinele cetății Oratia, ascunsă unde în pădure, în vale.
Din Curtea de Argeș culese :) Legenda spune că în locul unde a căzut trupul meșterului Manole a țâșnit un
Se spune că este mai ușor să fie cioplită în stânca cea dură cu uneltele folosite de străbuni o mânăstire asemănătoare, decât să se precizeze când anume a început viața spirituală în aceste locuri.
Din categoria frumuseților unice ale naturii de pe meleagurile noastre, face parte și Lacul Învârtita. Acest loc nu este prea
Sunt multe locuri în România care merită toată atenția noastră. Unele merită chiar tot efortul nostru fizic. Atunci când îmbini
Sunt foarte renumite pentru geometria si policromia lor. Aceste flori ale adâncurilor continuă să fascineze vizitatorii pe care-i îndeamnă mereu la momente adevărate de reverie în fața tainelor naturii.
Ieri ne porneam spre Argeș cu o emoție în suflet. Se anunța cod portocaliu de ploaie și ninsoare, așa că
Când dăm startul unui nou județ ne cuprinde un sentiment plăcut de nerăbdare. Știm că următorul județ vine la pachet