Capitolul I. Zig Zag prin Ocnele Mari, partea I

Ziua 1. Ne-am trezit în paradis!… La Pensiunea Paradis din Râureni.

Femeia din imagine este unul din personajele pictate prin camerele de hotel. Observă acea nuanță deosebită de portocaliu aprins… 🙂

Am pus la cale o planificare generală pentru întreg județul (vreo 2 ore), apoi am mers să mâncăm la Taverna D’Amici pentru aventura ce urma să fie…

Prânzul la Taverna D’Amici…

La Ocnele Mari am ajuns cu multă poftă! Deși abia mâncaserăm, noi încă salivam… după aventură, desigur!

Prima oprire indicată când ajungi aici este la Centrul de Informare Turistică din Ocnele Mari. E chiar în spatele Primăriei. Aici l-am cunoscut pe Bogdan, ghidul nostru (obligatoriu) de călătorie.

Am luat pliantele și informațiile de care aveam nevoie, l-am luat pe Bogdan și am pornit la drum…

Iar în spatele Centrului, am vizitat Biserica Sf. Gheorghe. Adelina a avut ocazia să-și exerseze talentul proaspăt descoperit de fotograf, în timp ce noi o încurajam în expresii hiperbolice de pe margine: „extraordinar! nemaivăzut! ești un adevărat talent! nici talentul nu e mai adevărat decât tine!” etc.

Nu am reușit să intrăm în biserică, dar am văzut piatra funerară din fața ei. E mai veche decât biserica și are un aspect care povestește despre teroarea vremurilor apuse: e arsă, foarte veche și aproape înfricoșătoare prin nuanțele ei bolnăvicioase…

Dar asta nu-i nimic… Ai văzut vreodată „interioarele” unei biserici? Când am ajuns la ruinele bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, exact așa m-am simțit – de parcă aș fi intrat în cea a mai rămas din ființa ei, topită sub aciditatea timpului. Construită tocmai în 1500, sfinții pictați pe pereții ce au mai rămas întregi, apar ca niște fantome șterse ale trecutului, datorită mucegaiului care îi albește și îi face 3D.

Ajung în fața altarului. Chiar acolo, mă încântă să văd o insuliță curajoasă de verde. Pășesc pe rotundul de iarbă către altar. Vreau să intru și parcă simt spiritele din jur cum mă ceartă:

Noi am făcut lumină în poză. În altar era foarte întuneric și abia distingeam detaliile. Când vei ajunge, vei vedea ce nu se vedea… 🙂

– Femeile n-au voie în altar!!!

– Hei!… Credeam că nu se mai țin slujbe aici! Eu mă retrag…

La Fântâna Buridava! După ce am ieșit din altarul acela ros de șoareci și mâncat de molii (asta este senzația ce mi-a lăsat-o), aveam nevoie să-mi răcoresc chipul bântuit cu apă curată și rece. Am pus mâna pe cumpănă și am lăsat găleata să cadă între pereții de piatră, pentru a o readuce la lumina zilei plină ochi cu apă. Mm… Delicioasă!

– Dacă priviți în interiorul fântânii, începe Bogdan să ne povestească, veți vedea un tunel. Se spune că dacii alimentau așezările din aval, prin niște conducte din lut ce porneau de aici.

– Dar ce e la capătul dealului? întreabă Cosmina curioasă.

– Acolo a fost Cetatea Dacică Buridava. Acum, nu se vede mai nimic… Putem merge dacă vreți, dar v-am spus…

– Hai să urcăm!! ne îndeamnă Cosmina imediat.

Așa că urcăm… Dealul era destul de abrupt. Cum altfel? O cetate de apărare va fi mereu „cocoțată” într-un loc mai greu de ajuns, de unde se pot depista inamicii. Nu știu ce era mai amenințător la noi: condiția fizică de invidiat a fetelor sau ritmul greoi de urcat al băieților. Hm…

Aceasta se vrea o poză artistică. A se trata ca atare…

A fost, totuși, mai dificil de urcat decât ne-am fi imaginat și pentru că era plin de frunze uscate pe pământ. De multe ori alunecam pe loc în încercarea de a mai înainta un metru. Ei, într-un sfârșit am ajuns… Nicăieri! Nu era nimic acolo. Nici cetate, nici priveliște. În clipa aceea mi-am dat seama:

Nu destinația contează, ci aventura!

Aerul era curat, apa cristalină pe care am băut-o încă ne hidrata corpul, soarele strălucea frumos, iar oxigenul pompa prin mușchii pedepsiți de sedentarismul urban.

Poză de încununare a victoriei! Vii și tu? 😀

La coborâre, am găsit o cărare deja bătătorită, mult mai puțin abruptă și fără prea multe frunze, semn că au trecut mai mulți oameni pe aici.

Coborârea… Mai cu stil decât urcarea. 🙂

Curiozitate: Știi cum se cheamă un pământ fără frunze?… Răspunsul la această întrebare îl vei afla în partea a II-a a aventurii prin Ocnele Mari.

***

Acest fragment face parte din cartea Zig Zag prin Vâlcea – Povești și locuri, pe care o vom lansa oficial pe 27 aprilie, la evenimentul Zig Zag prin Vâlcea. Vei fi și tu alături de comunitatea din județul Vâlcea? 🙂

Cu spirit de aventură,

Laura și Echipa Zig Zag prin Romania! 😀

Despre
Ultimele Postari

Echipa Zig Zag prin România

Cauți informații despre România frumoasă? Aici găsești postări turistice, fotografii spectaculoase, video dinamice și un strop de motivație de la români!

Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)