10661859_552044951592330_1515256903500070200_o
” Tot timpul am fost înclinat spre dreptate.
Îmi aduc aminte de un episod, când eram în armată, la termen redus. În clădirea de alături, era o altă companie, cu militari la termen normal. Aveau drept comandant, un sublocotenent care probabil avea frustrări de acasă. Efectiv, îsi bătea joc de cei 85 de militari pe care îi avea la comandă. Mereu striga la ei „culcat” , „târâș” și altele.
Mă deranja ceea ce le făcea. Odată, ca să nu-i mai vad suferind, am luat o jordie dintr-un pom iar când era sublocotenentul mai nervos și îi pedepsea mai tare…m-am apropiat încet și i-am dat o vargă tare la fund.
S-a prins cu mâinile de pantaloni…a sărit în sus ca ars… Pe cei 85 de soldați care au fost „terorizați” timp de două luni, i-am văzut că sunt mulțumiți.
Sublocotenentul era mai mare în grad decât mine. S-a întors la mine, m-a luat cu garda și am mers spre comandantul unității. Pe drum îmi spunea că o să fac arest. Nu prea îmi păsa…
Înainte de ajunge la comandant, îl întreb direct: Și acum, ce o să-i spui ?
S-a oprit și s-a uitat fix la mine timp de câteva secunde: Cred că ai dreptate.
Apoi, și-a cerut scuze și am plecat amândoi pe terenul de companie. De atunci, nu le-a mai făcut soldaților nimic.”

Zig Zag prin Suceava – Hyperlapse

Trecând prin dulcea Bucovină, spectacolul naturii îţi încântă ochii. Mănăstirile pictate, de piatră sau din lemn, sunt loc de pelerinaj pentru suflet. Monumentele, statuile sau cetăţile îţi aduc aminte că aceste meleaguri au o istorie aparte: Bogdan Vodă, Ştefan Cel Mare, Alexandru Cel Bun şi alţi domnitori le-au protejat de atacuri străine şi le-au făcut să prospere.
În judeţul Suceava, te întâlneşti cu oameni de toate felurile. Muncitori şi activi din fire, te surprind cu poveştile şi tradiţiile lor…şi mai ales prin mândria de a fi bucovinean.
Aceasta este Suceava aşa cum am cunoscut-o noi !

[mashshare]

ZiggY

Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.

Echipa Zig Zag prin România