Motivațiile turistului care își îndreaptă atenția către vacanțe în mediul rural au fost îndelung studiate. Fie că alegi să te desprinzi de cotidian, de ritmul alert al orașului (push factor – motiv intrinsec, care ține de individ), fie că vrei doar să te relaxezi, profitând de ceea ce oferă destinația în sine (pull factor – derivă din atractivitatea locului de vacanță și facilități), noi am selectat 11 unități de cazare din jumătatea estică a României. Ne-am concentrat asupra pensiunilor și hotelurilor de la sat, pe un traseu în zig zag care traversează țara de la nord spre sud. Un articol cu idei de cazare va fi lansat, în curând, cu idei de cazare la sat în jumătatea de vest a țării. 

SUCEAVA

Vatra Boierească e o unitate de cazare recent deschisă în Cacica, județul Suceava, pe Dealul Salinei. Conacul din interiorul complexului este structurat pe două etaje și are o capacitate de 20 de locuri de cazare. Pentru o experiență de cazare inedită există o altă variantă: cazarea într-una din cele trei căsuțe tradiționale de pe deal. 


NEAMȚ

Valea Celor XII este o unitate de cazare sub forma unui „sat” din Dobreni, jud. Neamț. Cele patru căsuțe construite din pământ, lemn și piatră, fără prize și becuri, luminate doar cu lumină naturală, lumânări și opaiț, oferă 12 locuri de cazare. Bucatele tradiționale sunt un deliciu, mai ales că sunt pregătite la ceaun, și le servești apoi în tavernă sau la o masă din buturugi din curte. 

   

       

 Click aici: Experiența de cazare a echipei Zig Zag prin România la Valea celor XII, într-un videclip de 3 minute. 

HARGHITA

Pensiunea Sugo – se află în pe vârful muntelui Harghita-Mădăraș, în stațiunea Mădăraș. Unitatea de cazare este deschisă oaspeților tot timpul anului și oferă, de asemenea, programe de masaj, echitație și plimbări off-road. Răsplata pentru atâta efort depus, se regăsește la restaurantul pensiunii, unde se pot degusta preparate românești, secuiești și internaționale. În sezonul de iarnă, zona se transformă într-un adevărat peisaj de basm. 

 

VRANCEA

Zaga Zaga Resort – Cazare în inima deltei, dar nu a Dunării, ci a Siretului, în satul Doaga. Complexul se află în județul Vrancea și e locul unde ai nevoie de hartă ca să nu te pierzi printre alei, lacuri, podețe, căsuțe plutitoare, bungalouri, iurte, hambar, piscine, cherhana, parc de aventură și multe alte activități de încercat! Și chiar dacă te pierzi, nu o să-ți pară rău! 



 

COVASNA

Grand Hotel Balvanyos e o oază de relaxare în munții de la granița dintre Covasna și Harghita, pe teritoriul comunei Turia. De aici poți explora Peștera sulfuroasă, Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana. Uneori, norocoși sunt cei care zăresc din balconul camerei de hotel și câte un pui de urs venit să caute mâncare. Resortul are și un restaurant numit GastroLab, care te introduce într-o călătorie culinară foarte complexă.

BRAȘOV

Vama54E un loc foarte liniștit, din satul Dălghiu, Vama Buzăului în care te conectezi cu muntele. Se află la poalele Ciucașului și, datorită faptului că nu ai semnal la telefon, poți să spui că te relaxezi cu adevărat. Pe lângă serviciile de cazare și restaurant, poți alege să faci drumeții prin masivul Ciucaș ori să mergi la cascada Urlătoarea.

 

 

PRAHOVA

Ferma Dacilor – Unitatea de cazare se află pe Drumul Vinului, în Tohani, județul Prahova. Poți alege să te cazezi în casa ce cândva era un hambar sau în căsuțele din împrejurimi și, astfel, să te bucuri de liniștea din natură. Mâncarea este delicioasă, meniul este unul variat, însă cu siguranță ar trebui să încerci coastele fragede asezonate cu dulceața de ardei iuți și, la final, ciocolata de casă. 

 


ILFOV

Casa Vlăsia – la 35 de km de capitală, în comuna Snagov, se află un „han de poveste”. E înconjurat de lacuri, de pădurea Snagov și e, garantat, un spațiu care se ocupă de conectarea cu natura. Casa Vlăsia deține fermă de animale proprie, cu grădină de legume, livadă și podgorie. Toate aceste elemente, alături de o cazare plină de confort devin formula ideală pentru o vacanța ta


GIURGIU

Casa Comana e o altă idee de cazare, la doar 40 km de București. E amplasată lângă Pădurea Comana și Delta Neajlovului, oferind priveliști deosebite în orice sezon. Complexul oferă servicii de relaxare în cadrul unui centru SPA, degustări de vinuri la Pivnița Marelui Paharnic. Cât timp adulții își rezervă timp pentru ei, cei mici au la dispoziție un club pentru copii, un parc de aventură și, la cerere, chiar și babysitter. 

BRĂILA

Pensiunea Perla Neagră e o pensiune retrasă, aproape de lacul sărat Câineni-Băi, în comuna Vișani. Pensiunea are o grădină extinsă, în care există și o bază de tratament unde oaspeții pot face împachetări cu nămol sapropelic, aceasta fiind cea mai cunoscută procedură, pe lângă altele. Oricum, relaxarea e la superlativ, dacă alegi să îți petreci vacanța aici. 

TULCEA

Green Village La doi pași de plaja sălbatică Sfântu Gheorghe, unde brațul Dunării se varsă în Marea Neagră, se află Green Village Resort. Complexul oferă o gamă largă de activități, fiind amenajat modern, dar apropiat de atmosfera deltei. Noi l-am văzut ca pe un diamant, definit de confort la superlativ. Printre facilități se numără: piscină, cinema în aer liber, loc de joacă, spațiu cu animale, închirieri caiace, sesiuni de yoga, ori ateliere de gătit.


_______________________________________________________________

La finalul anilor ‘90, turismul rural se rezuma în mare parte la drumeții în jurul unității de cazare alese de către turist (Derek Hall, New directions in rural tourism, 2016). Ulterior, implicarea localnicilor, alături de interesul turiștilor pentru activități diverse a devenit formula pentru dezvoltarea experiențelor și derularea de activități mai complexe: plimbări cu căruța, ateliere de gătit, adăugarea unor elemente de tip saună în curtea unităților de cazare, închirierea de biciclete, ateliere de meșteșugărit, drumeții la pescuit, activități în grădina cu legume, organizarea de evenimente etc. Viața la țară rămâne, totuși, un univers mai aparte, tradus ca o întoarcere în timp. În plus, dacă facilitățile puse la dispoziția călătorilor au efecte benefice asupra acestora, o vacanță în mediul rural poate fi alegerea ideală și pentru tine!

 

Nicoleta Felea