1932804_556053974524761_7318028738226787837_o

” Pe un pod de lemn pe care timpul nemilos, ploaia şi ninsoarea nu l-au ocolit pătrunzi într-o lume de basm…o adevărată junglă în care coniferele falnice şi muşchii de pământ în straie groase îşi găsesc adăpostul.
Pe măsură ce înaintezi, mirosul pătrunzător de pin şi turbă îţi izbeşte nările. Din mocirla mlaştinii, plante felurite îşi croiesc curajos drumul spre lumină.
Într-un astfel de loc, sălbatic, mintea îşi pierde puterea şi tace, mută de admiraţie. ”

Rezervaţia Naturală Tinovul Mare din Poiana Stampei

Zig Zag prin Suceava – Hyperlapse

Trecând prin dulcea Bucovină, spectacolul naturii îţi încântă ochii. Mănăstirile pictate, de piatră sau din lemn, sunt loc de pelerinaj pentru suflet. Monumentele, statuile sau cetăţile îţi aduc aminte că aceste meleaguri au o istorie aparte: Bogdan Vodă, Ştefan Cel Mare, Alexandru Cel Bun şi alţi domnitori le-au protejat de atacuri străine şi le-au făcut să prospere.
În judeţul Suceava, te întâlneşti cu oameni de toate felurile. Muncitori şi activi din fire, te surprind cu poveştile şi tradiţiile lor…şi mai ales prin mândria de a fi bucovinean.
Aceasta este Suceava aşa cum am cunoscut-o noi !

[mashshare]

ZiggY

Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.

Echipa Zig Zag prin România