Colegiul Național Moise Nicoară: peste 140 de ani de educație  de top

Meleagurile arădene se pot mândri cu o tradiție în ce privește educația la nivel înalt! Când scopul acesta se îmbină cu arta, ceea ce rezultă merită povestit mai departe!

Este vorba de Colegiul Național Moise Nicoară, un monument istoric de mare valoare, construit în stil renaissance. Din 1873, această instituție este renumită în Arad la nivel de educație.

Primele raze care anunțau apariția clădirii au început să licărească în 1707. Pe atunci, călugărul bavarez Camil Nöffrich inaugura prima școală elementară arădeană. Condițiile de învățare erau modeste la început, fiind doar câteva camere improvizate în școală. Statutul instituției s-a schimbat din școală latină, în gimnaziu, gimnaziu superior regal.
Numărul elevilor creștea… 1873 era cel de-al patrulea an de construcție al clădirii actuale a colegiului. Fundația Margareta Bibits apoi statul au finanțat lucrările.

1919. Marea Unire a poporului de la care Ziggy învață deja se realizase. Astfel, școala a devenit primul liceu românesc din băieți din Arad. Scopul lui ?
Să formeze caractere puternice și oameni care să-și servească poporul!
Scurgerea timpului a dovedit că acest lucru e posibil. Oameni de seamă ca Moise Nicoară, Vasile Goldiș, Ioan Slavici, Emil Monția sau Ioan Suciu au absolvit cursurile instituției.
Numele liceului a fluctuat în timpul comunismului…Școala Medie nr. 1, Liceul Ioan Slavici. În sfârșit, la trecerea dintre milenii s-a stabilit actualul titlu: Colegiul Național Moise Nicoară.

Colegiul Național Moise Nicoară: peste 140 de ani de educație de top

Scopul educației la cel mai înalt nivel a rămas același! Diferența e că mediul în care aceasta se naște este diferit. În 2013, clădirea a fost reabilitată.
Colegiul are acum un arsenal vast de instrumente prin care să-și atingă scopul…
Sala festivă pentru evenimente, în stil baroc, și-a recăpătat strălucirea.
Biblioteca a ajuns să numere 40 000 de volume din domenii diverse.
Colegiul dispune de laboratoare de fizică, chimie, biologie sau educație tehnologică dotate cu instrumente moderne de lucru. Podul clădirii a devenit o poartă către univers prin observatorul astronomic pe care îl găzduiește.

Echipa Zig Zag prin România