Poze, portrete, machete în ipsos, basoreliefuri , piatră cioplită sau lemn… sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le întâlnești în atelierul lui Dumitru Paina. O sculptură bună, în viziunea lui Dumitru Paina, ”e influențată de 2 factori care contribuie: un gram de talent și perseverență. Dacă te ții de ea, merge; dacă nu, mai greu.”

Pe vremea sa erau puține facultăți la care se intra greu. Soția sa ”a dat la Farmacie și a picat. Eu am la Arte și am picat. După 2 ani de relație, în ’76 ne-am căsătorit. Ea între timp a dat din nou, iar eu am dat la București în ’77 după cutremur și am picat și-acolo. Anul următor s-a născut primul copil și m-am gândit că nu mai fac deloc facultate. Ea a zis că nu mai face deloc pentru a se ocupa de copil, dar eu parcă tot mai voiam să încerc. Și m-a încurajat să mă duc. Înțelegerea a fost ca să mă ajute să o termin și așa a și fost. M-a ajutat foarte mult. Ea a stat acasă la părinții mei, a lucrat și a crescut 2 copii. După anul întâi a venit o fată și apoi, cadou de absolvire, a treia, care s-a făcut sculptoriță. Însă, dacă nu aveam acea înțelegere sau dacă ea nu ar fi crezut, să nu fi fost de acord, nu aș fi ajuns aici.”

Rememorându-și zilnic scopul, acesta a fost cel care l-a ținut pe direcția stabilită, călăuzindu-l în același timp. Apoi, după ce a terminat facultatea, a fost printre singurii care a luat în industrie post, în vreme ce alții s-au dus pe partea de cultură, învățământ… A ales să meargă aici pentru că avea nevoie de locuință, pe care o primea doar dacă era într-o întreprindere. Avea 3 copii după absolvirea facultății. Cu alte cuvinte, trebuia să se așeze la casa lui. Așa că, în tinerețe a pierdut foarte mult din timpul pe care era de preferat să-l folosească pentru creație. Acum, are timp, dar nu mai are forță. Puterile încep să-i slăbească, obosește repede, se mișcă mai greu… De aceea, după atâta vreme, a învățat că fiecare lucru se face la timpul lui.

A avut de-a lungul timpului și experiențe cu cei din afară, participând la diverse activități din domeniul său. Își amintește și acum că:

”Mergând în Franța la niște tabere de sculptură, ăia mă tot întrebau: ‹Dimitri, tu es sculpteur? Porquoi tu es professeur? (Dumitru, ești sculptor? Atunci, de ce ești profesor?)› Oricum nu eram profesionist. Aveam și altă meserie. Ei nu aveau alta, doar asta făceau…” Diferența era că la noi nu se putea trăi doar din sculptură…

Pentru o perioadă, Dumitru Paina a fost la facultatea de arte din Oradea, prin ’95, când a predat sculptură și restaurare. Acum însă nu mai predă. Mai merge din când ân când la design, pictură, modă, creație vestimentară… După  ce a făcut liceul de artă, a lucrat în pietrărie. Abia  după facultate s-a specializat. Și-a făcut acasă o mică turnătorie unde toarnă și bronz. De asemenea, și în lemn îi place foarte mult să lucreze.

În fiecare zi, pentru fiecare sculptor, ”cea mai mare bătălie se dă în atelier la munca de concepție. Asta durează cel mai mult pentru că asta va fi finalul: ce iese de la modelaj.”

Echipa Zig Zag prin România

 

Echipa Zig Zag prin România
Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)