10690349_559408577522634_1887714391688972998_n
„Când eram mică, bunica dinspre mamă îmi cususe un tracht, costumul popular german, și pe furis, mă lua cu ea la biserica catolică din cartierul Ițcani în Suceava.
De multe ori nici bunicul nu știa, nu că s-ar fi suparat, dar așa credea ea că e mai bine…Familia avusese deja multe probleme cu comuniștii.
La școală și la joacă aveam cațiva colegi germani, care erau mereu umiliți și bătuți. Eram singura care le lua apărarea.
Văzând asta, părinții mi-au ascuns mai departe această parte a familiei, de frică să nu vorbesc la școală.
Din cauza educației primite de la bunici, și când eram mică, și acum mereu auzeam, mai mult sau mai puțin discret : ” Ești altfel…” . Când auzeau etnia, zâmbeau și spuneau : ” De asta nu te incadrezi aici ! ”
Mulți cred că sunt venită din Germania, fără să știe nimic, de parcă aș avea ceva lipit pe frunte.
Totuși, nu fac nimic special pentru asta. Mă port așa cum simt și cum am fost educată. „

Zig Zag prin Suceava – Hyperlapse

Trecând prin dulcea Bucovină, spectacolul naturii îţi încântă ochii. Mănăstirile pictate, de piatră sau din lemn, sunt loc de pelerinaj pentru suflet. Monumentele, statuile sau cetăţile îţi aduc aminte că aceste meleaguri au o istorie aparte: Bogdan Vodă, Ştefan Cel Mare, Alexandru Cel Bun şi alţi domnitori le-au protejat de atacuri străine şi le-au făcut să prospere.
În judeţul Suceava, te întâlneşti cu oameni de toate felurile. Muncitori şi activi din fire, te surprind cu poveştile şi tradiţiile lor…şi mai ales prin mândria de a fi bucovinean.
Aceasta este Suceava aşa cum am cunoscut-o noi !

[mashshare]

ZiggY

ZigZag la Forumul German: despre valori și principii nemțești

Când am pornit în călătoria ZigZag prin România mi-am promis un lucru: în fiecare județ prin care voi trece, voi fi deschis și curios să cunosc cât mai multe despre minoritățile locale, viața și princiipile lor.

De ce? Tocmai pentru că ei aduc o perspectivă nouă, obiceiuri noi care în contact cu cele românești pot crea mai multă valoare pentru toată țara. Așa se face că în Suceava, mi-am propus să discut cu o doamna care a activat vreme de mulți ani la Forumul German în calitate de președinte.

A suprins-o inițiativa mea, într-un mod plăcut și cu toată deschiderea mi-a povestit despre originile sale germane și activitea de la
Forumul German din Suceava.Când vine vorba de germani, apare vechiul clișeu că sunt oameni reci, calculați și disciplinați.

Descopăr însă că în familia ei nu a fost armată nemțească ci un mediu care i-a oferit dragoste, optimism, o educație solidă și libertate…de a face greșeli și a învăța din ele.

La Forumul German a căutat să aducă aceleași valori pe care le-a primit în familie, punând mult accent pe punctele forte ale minorității germane: istorie, tradiție și cultură.
Ce am învățat din această conversație este că minoritățile locale pot oferi multe lucruri bune poporului român și invers. Doar să avem disponibilitatea de a comunica deschis unii cu alții.

Echipa Zig Zag prin România