Pe Relu Voicu l-am văzut prima dată la TV când mi-a atras atenția inițiativa lui de a oferi copiilor acces la cărți, pe care a numit-o Cu cărțile pe uliță. Asta ne-a făcut curioși să îl vizităm acasă în Scrioaștea, Teleorman și să aflăm mai multe despre planurile lui de construire a unui centru de educare a copiilor.

Sursă foto: Relu Voicu

În 2018 el a ieșit pentru prima dată la poarta, pe uliță, înșirând sute de cărți care puteau fi luate de copii acasă și citite pentru că în sat nu există efectiv o bibliotecă de unde copii să își poată procura cărți. A fost un gest îndrăzneț iar pentru mulți neînțeles. Însă, dincolo de ce cred ceilalți, el știe că educația va singura capabilă să îi ajute pe copii să se ridice la un nivel de trai mai mare decât cel în care s-au născut, din păcate, cu posibilități foarte reduse.

Sursă foto: Relu Voicu

 

Am intrat în casa lui modestă cu două camere din care una, care trebuia să fie dormitorul fiului său, era plină de materiale și cărți necesare copiilor la școală, o tablă folosită pentru lecții și două mese unite cu câteva scaune în jur. Privirea din ochii acestor copii spune mai multe decât ar putea descrie cuvintele din cărți. Datorită lui Relu, ei au un loc unde se pot întâlni și discuta despre cărți, lecții și notele de la școală.

Sursă foto: Relu Voicu

Pandemia nu i-a oprit să își continue lecțiile așa că Relu a găsit soluții să facă întâlniri online.

Sursă foto: Relu Voicu

Cu cărțile pe uliță a devenit între timp asociație pentru a putea accesa mai multe fonduri și pentru a primi donații, astfel încât, să ducă la îndeplinire acest vis al lui care nutrește de mai bine de câțiva ani în sufletul său. Vizualizează centrul cu multe săli unde copii vor avea spațiu pentru lecții, doatat cu toate cele necesare confortului lor și câteva calculatoare precum și o sală de teatru.

El visează cum personalităţi din varii domenii vor veni să le vorbească copiilor despre profesiile lor arătându-le că „există o altă lume dincolo de uliţa satului“.

Alex Dima, realizatorul emisiunii ”România, te iubesc”, a fost primul dat zvon în țară despre această inițiativă și de atunci oamenii persoane fizice sau juridice au început să contribuie câte puțin la acest proiect.

Sursă foto: Relu Voicu

“Noi facem lecții. Avem un vis despre educația copiilor noștri de oriunde din România. Am început efectiv pe buza unui șanț din Teleorman, azi ne facem lecțiile în biblioteca improvizată în dormitorul copilului meu.”, așa începe Relu Voicu să descrie inițiativa Cu cărțile pe uliță.

“Inițial, mi-am dorit să fac o minibibliotecă încropită într-o veche cabină de telefon și s-o amplasez în fața școlii, în comuna mea Scrioaștea, jud. Teleorman, spune Relu, care pare-se că ar fi singurul județ din România fără o singură librărie.

Sursă foto: Relu Voicu

Ne-au venit alți prieteni alături, care ne-au donat cărți și bani. Premianta CU CĂRȚILE PE ULIȚĂ este o fetiță de clasa a 7 a care când a venit la mine era la ZERO la matematică. Apoi a reușit să ia 8 în teză. Și s-a îndrăgostit de geometrie, spaima copiilor. Va veni el și zecele”,  afirmă Relu.

“Timpul a trecut, gândul de început s-a tot rostogolit, astfel că azi visul nostru este să facem un centru culturalmultifuncțional: bibliotecă, săli lecții, sală teatru, expoziție etc. Un loc care să poată adăposti simultan cel puțin 200-300 copii. Dar viitorul centru nu se adresează numai copiilor din comună, ci oricărui copil din țară. Mii de copii, din toată România, vor ajunge la lecțiile noastre anual de mate, ro, engleză, info, arte, despre deschiderea orizonturilor copiilor, cum altfel decât prin carte, educație? E de tristă notorietate, o spun statisticile, că nivelul de pregătire al copiilor din România este unul foarte și extrem de scăzut. Rata analfabetismul funcțional – peste 40%. Practic, cei mai mulți copii merg degeaba la școală. Despre vise, poate unora o să li se pară chiar utopii și vor întoarce spatele.”, mai adaugă Relu plin de speranță că vor fi mulți care vor înțelege cât de mult își dorește să realizeze acest centru.

“Proiectul se adresează în primul rând copiilor din mediul rural  mai ales celor defavorizați. Vrem ca, în timp, să creăm mai multe astfel de Centre culturale în regiuni diferite ale România, în beneficiul cât mai multor copii”, mai adaugă Relu.

Putem contribui cu toții la acest vis prin donare de  bani, cărți sau materiale de construcții atât de necesare. Vă invităm să luați legătura cu Relu Voicu dacă simțiți că putem pune o cărămidă în construirea acestui centru. Noi ne bucurăm că am putut, de asemenea contribui la această poveste, și mulțumim Hotel Edma că s-au îngrijit să nu ne lipsească nimic cât am fost în Alexandria.

Cu drag de călătorii și speranța în vise care se îndeplinesc,

Cosmina din Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România