Cetatea Medievala a Severinului

E bătrână, înțeleaptă și impunătoare. În trecut, s-au purtat multe lupte pentru cucerirea ei, însă a ales în cele din urmă să-i fie loială țării noastre. E un loc plin de amintiri străvechi…Cetatea Severinului a avut o maximă importanță în Evul Mediu, fiind o adevărată poartă de legătură între Europa Răsăriteană și cea Apuseană. În prezent a fost refăcută, găsindu-şi un loc printre vestigiile din Drobeta-Turnu Severin.

Ştiai că?

– A fost construită în epoca medievală.
– Ctitorul ei a fost regele Ladislau I (1040-1095).
– Este un monument istoric ce face parte din Patrimoniul cultural naţional – cod MH-II-a-A-10184.
– A fost construită ca fortăreaţă împotriva pecenegilor şi cumanilor prezenţi în regiune.

– Construită la granița dintre catolicism și ortodoxie, cetatea a fost de la început o dispută militară și religioasă între coroana maghiară, bulgari și voievozi munteni, între catolici și ortodocși.
– În perioada maximă a zidirii sale număra 6 turnuri de apărare, fiind înconjurată cu 2 valuri concentrice de piatră şi un şanţ adânc de apă.
– Avea formă dreptunghiulară, cu ziduri din pietre de râu neprelucrate, lipite cu mortar.
– În centrul cetăţii era o capelă construită cu materiale luate de la castrul roman Drobeta, aflat puţin mai departe – capela era înconjurată de morminte.
– În cetate a fost descoperit şi un cuptor vatră pentru prelucrarea armelor.
– În 1524, după un atac nimicitor al turcilor lui Soliman Magnificul, din cetate a mai rămas în picioare doar un turn; cetatea nu a mai fost refăcută.

– Ruinele care au rămas martore astăzi provin de la două incinte – una interioară şi una exterioară, care era împrejmuită de un şanţ adânc.
– În urma săpăturilor s-au scos la iveală turnuri pătrate care flancau curtea interioară.
– Din turnul ce se afla în nord-est se mai păstrează un perete, înalt de 3 etaje – 11 metri înălţime, 9 metri lungime şi 2,5 metri lăţime.
– Poarta cetăţii se afla în colţul sud-estic.
– Ulterior, cu ocazia reabilitării printr-un proiect european, s-au mai găsit încă 2 ziduri de incintă.
– Pe lângă acestea, s-a mai găsit şi un tezaur format din 160 de monede, resturi de săgeţi de arc şi de arbalete, fragmente de ţevi de tun, resturi de cămăşi de zale, o fântână plină de resturi ceramice, dar şi oseminte umane.
Localitate
Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi.

Cetatea Medievala a Severinului

Cum ajungi acolo?

Bulevardul Dunării, în Parcul Central Dragalina.
Coordonate GPS: 44.6234436 °N 22.6565475°E.

 

Persoane de contact:

– Tudor Răţoi: istoric , scriitor şi şeful Arhivelor Române, Direcţia Judeţeană Mehedinţi. Îţi poate povesti ore în şir despre cetate şi istoria oraşului pe care o îndrăgeşte atât de mult.

 

Informaţii utile

Este deschis turiştilor cu taxă de vizitare, preţul unui bilet fiind de 3 lei. Poate fi vizitată de marţi până duminică, de la 9:00 la 17:00. Ca să ajungi acolo, fie utilizezi mașina proprie, fie iei unul din autobuzele care merg pe linia 4,5 sau 1R.

Gânduri de final

Cetatea medievala a SeverinuluiDupă ce ai descoperit secretele cetății, pășește mai adânc în istorie vizitând alte 3 obiective aflate în zonă, și anume Muzeul Regiunii Porților de Fier, castrul roman și podul construit de Apollodor din Damasc la cererea împăratului Traian. Mai poţi vedea în apropiere obiective precum Castelul Artelor, Fântâna Cinetică sau Palatul Theodor Costescu.
Cetatea a fost reabilitată cu fonduri europene, astfel fiindu-i acoperite ”rănile” de la suprafață și devenind ”ca nouă”. Însă în interior, totul e la fel. I-au rămas experiențele și poveștile prin care a trecut și e nerăbdătoare să le împărtășească și cu tine.

Echipa Zig Zag prin România