-Chestiunea asta a apărut acum vreo 30 de ani, pur și simplu dintr-o dorință de a mă cunoaște pe mine. Mi-a venit în minte ideea că dacă vrei să-ți cunoști propriile origini, cu atâtea lacune câte sunt, nu poți s-o faci decât cercetând contextul în care au apărut…”
[mashshare]
Cum ajută istoria la dezvoltarea turismului într-o zonă ?
Colindând satele din Țara Zărandului mi-am adus aminte de vorba unui înțelept născut pe meleagurile Botoșanilor. Spunea așa: „Poporul care nu-și cunoaște istoria e condamnat să o repete “.
Să fie oare istoria strămoșilor doar un profesor care îți arată ce e bine și ce nu e bine să faci ? Răspunsul la această întrebare aveam să-l aflu în satul Buteni. Aici l-am întâlnit pe istoricul care de zeci de ani studiază și scrie despre istoria localități și a poporului de la care învăț.
Soarele se ridicase deja de câteva suliți pe cer. Căldura devenea apăsătoare. Până și barba mea dădea semnale de caniculă.
– Ziggy, călătorule, hai să vorbim în spatele casei la umbră !
Terasa cu fotolii confortabile, răcoarea dulce și priveliștea grădinii înțesate de lalele topeau orice tensiune.
– De ce tocmai istoria ? spun eu privindu-l pe omul care citise atâta.
– Am văzut-o ca pe-o modalitate de a mă cunoaște pe mine însumi Ziggy!
Privea sa avea trăsături ferme și riguroase.
– Dacă eu știu de unde vin și cum gândeau strămoșii mei, pot înțelege încotro se îndreaptă lumea și cum îi pot fi eu de folos acum.
Istoricul privi puțin florile.
– E mai mult de atât, nu-i așa ? îi spun cu un zâmbet ștrengăresc.
– Da ! Istoria și scrisul au devenit scopul meu. M-au condus la descoperiri importante. Cred că istoria unei localități, bine prezentată devine un magnet pentru călători. Așa ca tine, spuse el liniștit .
Cunoștințele sale au început să cânte pentru urechile mele în ritmul poveștilor. M-a purtat prin timp, de la numele Bucin până s-a ajuns la denumirea de Buteni. Am aflat de ocupațiile țăranilor și de punctul forte al localității vreme de secole : creșterea animalelor.
– Ziggy, meleagurile acestea ascund mult mai multe decât crezi, continua istoricul ațâțat de întrebările mele.
Mintea sa obișnuită să lucreze în conexiuni a descoperit potențialul loc al Singidava, străvechea cetate dacică. Acum mai bine de două mii de ani, înțeleptul Ptolemeu o menționa în lucrarea sa de preț : Geografia.
Nu m-a lăsat doar cu atât. Povești despre migratorii huni și modul lor de viață sau popoarele care au stăpânit aceste meleaguri în timp îmi erau dăruite cu generozitate. Multe din descoperirile sale despre folclor și etnografie au contribuit la formarea micului muzeu din sat.
Eram uimit de câte de multe valori găzduia micul Buteni. Mă entuziasma gândul că o minte ageră poate organiza darurile istoriei pentru ca mulți drumeți să vină aici să le vadă.
– Mai sunt atâtea descoperit tinere, îmi spuse el la despărțire. Ține minte ! Dacă vei afla înțelege istoria poporului de la care tu înveți, multe alte uși ți se vor deschide !
Ne dăm binețe unul celuilalt iar eu cu straița pe umăr m-am îndreptat mai departe spre celelalte sate din Țara Zărandului. Un copac înalt avea o umbră atât de plăcută încât n-am mai rezistat. De la răcoarea coroanei sale îți dăruiesc această poveste!
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment