Când ţi-e lumea mai dragă apare…Tismana!  🙂

-Marian am un interviu la 14:00. Într-o oră termin şi apoi plecăm din Târgu Jiu împreună.

-Radu, nu se poate! Mihai merge cu noi pe traseu cu un 4X4. La 15 cel mult plecăm pe traseu. Aşa vom avea timp să vizităm Cioclovina de Sus, Cioclovina de Jos şi „vedeta” zonei- Mănăstirea Tismana.

Nu-mi place când lucrurile nu merg conform planului mă gândesc eu. Dar, când călătoreşti în Zig Zag prin România, flexibilitatea face diferenţa!  🙂

-Bine Marian, îi răspund eu fără prea multe remuşcări. Replanific interviul ca să parcurgem tot traseul azi. Cumva, simţeam că avea să fie o altfel de experienţă .

Am lăsat oraşul lui Brâncuşi pentru un nou capitol al călătoriei în Gorj: Tismana.

Prima oprire ? Gornoviţa(sat component al oraşului Tismana). Ne-am lăsat bagajele la Pensiunea agroturistică Plaiul Castanilor. Gazda noastră, Mihai Jerca trebuia să sosească.

Plaiul Castanilor-pensiunea agroturistică din Gornoviţa-Tismana

Apropo, numele pensiunii nu este deloc întâmplător căci în zonă castanul prosperă.  Anual, în Tismana se organizează Festivalul Castanului. Există chiar un festival al păstrăvului şi unul al răciturilor dar asta e o altă poveste.

În aşteptarea lui Mihai…

N am sărit însă într-un castan ci într-un cireş de mai care ne-a făcut să ne simţim ca Nică a lui Creangă. Cu o mică diferenţă! Jos nu ne aştepta mătuşa cea nervoasă, cu jordia, ci  doamna Mărioara, mama lui Mihai care ne permisese deja accesul. 🙂

Între timp au sosit întăriri! Grupului de zig zagări s-a alăturat Rozana Buţulescu, partenerul nostru de la Green Point Târgu Jiu şi un invitat surpriză-Laura Dragu, coordonatoarea agenţiei Gorj Turism.

Eram gata de plecare!

Rozana şi Laura veniseră chiar cu provizii pentru măicuţele de la Cioclovina de Sus (care coboară foarte rar de acolo).

Am urcat pe spinarea 4×4-ului lui Mihai şi la drum!

Mănăstirea Tismana ne-a salutat la un moment dat de pe partea stângă a drumului, aşteptând să o vizităm, la întoarcere. Drumul devenea din ce în ce mai accidentat…

Opţiunile rămân aşadar minime când vii în zonă: fie urmezi traseul marcat, 2 h şi jumătate, fie mergi cu un 4×4 până unde se termină drumul forestier. De acolo mai ai jumătate de oră de urcat, prin pădure.  Noi am ales varianta a doua.

Răcoarea plăcută şi poveştile Laurei despre turismul istoric, religios şi cultural din Gorj au făcut timpul să zboare.

Panoramă de la Cioclovina de Sus

Aerul devenea tot mai tare iar panoramele se iveau tot mai des printre copaci, până când…

-Am ajuns pe nava cosmică, ne spuse Laura în timp ce noi gâfâiam de la urcuşul alert.

Schitul Cioclovina de Sus stătea ascuns între copaci.

Locuinţa celor două măicuţe era în dreapta.

O pată de alb?
Nu, e mănăstirea Tismana! 🙂

La 970 m altitudine, priveliştea era impresionantă…valea inundată de verdeaţă făcea loc satelor şi „petelor” mai mari: Târgu Jiu, Rovinari şi Mătăsari.

-Dar acolo ce e? Arăt eu spre micul pătrat alb înconjurat de pădure.

-E Tismana, ctitoria Sfântului Nicodim ne spuse Laura, enciclopedia noastră, plină de energie şi poveşti.

Vocile tuturor aproape că s-au transformat în şoapte. Cântul păsărilor era în prim plan acum.

-Mai ştiţi ce mănăstiriri a ctitorit ? continuă Laura.

-Păi…

Ne simţeam ca elevii prinşi cu lecţia neînvăţată.

-Vodiţa, la Severin, Lainici şi Vişina.

Nu apucă bine de rostit aceste cuvinte că uşa micuţei locuinţe se deschise.

-Sărut mâna Maica Veronica!

-Doamna Laura! Ce surpriză! Nu v-am mai văzut de 2 ani! Se întoarse în prag şi strigă: venit doamna Laura la noi.

Imediat apăru maica Vartolomeea cea care reînviase activitatea la schit.

O scurtă paranteză…

Schitul Cioclovina de Sus a fost fonstruit în 1714 de serdarul Cantacuzino. Micuţul lăcaş a fost abandonat  vreme de mulţi ani. Prin 1940 s-a făcut o restaurare parţială dar nimeni nu s-a încumetat să se stabilească aici.

În cele din urmă….a venit salvarea lui. În 1998, Maica Vartolomeea s-a stabilit aici. A locuit singură de atunci iar în ultimii ani i s-a alăturat maica Veronica.

Cioclovina de sus, cu hramul „Schimbarea la faţă” a devenit un obiectiv des frecventat de turişti. În acelaşi timp e un sanctuar al liniştii şi rugăciunilor măicuţelor.

Au urmat prezentările reciproce, cu Laura moderator.

-Toată viaţa m-am ocupat de asta şi nu de altele, începu maica Vartolomeea… de stările sufleteşti!

Maica Vartolomeea

E bine să ai răbdare, continuă ea după ce ne privi scurt pe toţi în ochi. Să nu forţezi timpul, împrejurările. Are Dumnezeu grijă de toate!

-Nu forţarăm, râse Laura amintindu-şi de coincindenţa întâlnirii cu zig zagării.

-Nu degeaba a lăsat Dumnezeu virtuţile astea: smerenia, răbdarea… La noi îi zice smerenie, la dumneavoastră în Moldova, bună cuviinţă, empatiză cu noi maica. Ştia că omul se va lovi de ele de-alungul vieţii. Dar, făcu ea o scurtă pauză ca să vadă dacă mai ascultăm, e bine să te loveşti de ele în sens pozitiv. Să nu treci aşa prin viaţă de degeaba…

Maica avea harul povestirii.

-Vin timpuri în care aveţi nevoie să fiţi luptători. Timpuri în care să ne dăm seama că e nevoie de judecată, de aplicarea celor şapte virtuţi principale. Dar nu vi le spun că nu le mai ştiu nici eu. Le găsiţi în carte!

Ultimele sale cuvinte au stârnit râsete generale. Mai presus de poveste, maica Vartolomea ştia să îmbine umorul cu povaţa, ascultarea şi interesul sincer faţă de tine, cel/cea care calcă pragul „navei sale cosmice”.

Poză de gruuup.
Maicile Veronica şi Vartolomee alături de Laura Dragu(dreapta), Mihai Jerca, Rozana, Radu, Cosmina, Adelina şi Marian.

În acest ritm au continuat poveştile, vreme de aproape o oră şi jumătate. Cu prăjituri, bomboane şi un ceai fierbinte de fructe de pădure din zonă, pregătit  de maica Veronica.

Traseul ne aştepta…

Nu am plecat fară o vizită în schit, o audiţie a muzicii de clopot şi bineînţeles o fotografie de grup! J:) Plecăm cu binecuvântarea celor două maicuţe şi cu invitaţia de a reveni la schit!

Privelişte de la schitul franţuzesc.

Mai departe tot 4X4 a făcut diferenţa. Am ajuns repede la schitul franţuzesc, aflat în plină construcţie. Sfertul de ceas petrecut aici a fost plin:  o negociere diplomatică  cu doi câini fioroşi, turmele de oi care se revărsau pe dealuri şi o mică discuţie cu doamna care se  îngrijea singură de acel loc, până la sosirea măicuţelor.

Tic-tac, tic-tac…se lasă seara!

Am grăbit ritmul până la schitul Cioclovina de sus pe un drum plin de noroi. Fetele tresăreau la fiecare deparare uşoară a maşinii. Dar hei, chiar a fost un drum plăcut prin pădurea de fagi, castani şi pâlcuri de brazi. 🙂

Schitul Cioclovina de Jos

Măicuţele de la Cioclovina de jos lucrau de zor în grădină. Bucuria revederii Laurei, omul de legătură în zonă le-a făcut să lase tot. Aproape! Ne-au servit imediat cu un cozonac delicios. 🙂

Schitul Cioclovina de Jos, cu hramul Sfinţii Mihail şi Gavril este chiar mai vechi decât cel din vârf de munte. Atestarea documentară vine undeva pe 1660.  Se zvoneşte că ar fi mai vechi de atât. Este prima sihăstrie a Tismanei. A fost locuit de locuit de călugări iar după 1949 de maici.

Revenim la experienţă!

Apa rece de izvor, cuvintele schimbate cu maicile, peisajul, schitul micuţ şi întunecat şi icoana incredibil de vie a celor doi arhangheli au conturat încă o experienţă de neuitat pe drumul mănăstirilor.

Când ţi-e lumea mai dragă apare…Tismana! 🙂

Acum la final de zi, când visam la cina şi la un duş mai aveam un obiectiv important pe listă: Mănăstirea Tismana.

Manastirea Tismana. O cetate în toată regula.

Pătratul mic şi alb văzut din vârf de deal era acum o mănăstire cu iz de cetate, cufundată în valuri de verdeaţă şi linişte. De altfel, Tismana vine de la cuvântul geto-dacic „Tismena” care înseamnă cetate, loc fortificat.

Ctitoria lui Nicodim de pe muntele Stârmina e vedeta turismului monahal din Gorj.

Înăuntru am descoperit ordine, alb, maicuţe aflate la slujba de seară şi secole de istorie. Moaştele Sfântului Nicodim se află în biserica mănăstirii. Pereţii vorbesc prin plăcuţe despre evenimentele ce au avut loc aici.

Ar fi multe informaţii de povestit…

Să trecem în revistă câteva lucruri:

– aici a funcţionat prima şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti din ţară.
-în 1944, în Peştera Mănăstirii a fost ascuns aurul României şi al Poloniei.

-a avut de la început o bolniţă(spital mănăstiresc). Bisericuţa bolniţei există şi astăzi, numindu-se Paraclis.

Paraclisul

-mănăstirea are un imens tezaur compus din obiecte de cult, argintărie, ţesături şi multe altele.

-muzeul aurului BNR este amenajat în peştera mănăstirii.

Pe site-ul mănăstirii poţi afla mai multe informaţii despre fiecare componentă a sa.

Am plecat la apus de soare, toţi cu sufletul plin de atâtea experienţe. În depărtare se zărea muntele unde se află Cioclovina de Sus…acum schitul era un punctuleţ.

Acolo, în vârf de munte se află Cioclovina de Sus

„Ce ironie, îmi spuneam, gândindu-mă la schimbarea de perspectivă…În funcţie de locul din care priveşti, lucrurile au o importanţă mai mare sau mai mică.

Gânduri, gânduri, gânduri…

Traseul de azi a avut doar obiective religioase. Totuşi, când mergi pe această direcţie primeşti mai multe decât o sumedenie de informaţii şi monumente de artă bisericească.

Experienţa petrecută în sânul naturii, liniştea, traseul în sine, oamenii pe care îi întâlneşti îţi creionează amintiri despre care să tot povesteşti!  Exact cum tot fac eu acum! 🙂

Uite aşa a arătat pentru noi un traseu al mănăstirilor şi schiturilor din zona Tismana. Mai avem de povestit despre oamenii locului, ţesături şi diverse obiective turistice . În viitoarele articole!

Până atunci…

Ce poţi să ne spui despre drumul mănastirilor din Tismana şi Gorj?

Ce alte experienţe, obiective turistice ecumenice merită a fi descoperite ?

Scrie-ne într-un comentariu, gândurile tale! 🙂

Poftă de viaţă şi călătorii să ai!

~Radu şi colegii zig zagări

Ps: Prin toate aceste articole, fotografii şi experienţe conturăm cea mai frumoasă carte de vizită a Românie. Poţi contribui şi tu. Cum? Susţine-ne în campania de pe creştemidei.ro