Cu puțin timp în urmă am deschis porțile județului Bacău și încercăm să ne obișnuim cu faptul că suntem din ce în ce mai aproape de casă. Acest aspect poate fi o mică provocare pentru Marian care, deși este născut în județul Bacău, pentru prima dată descoperă anumite obiective turistice.

Și cum multora ni se întâmplă să nu vedem frumusețea, care de cele mai multe ori este ascunsă chiar sub ochii noștri, am continuat cu pași repezi spre Vivariu.

Situat pe strada Popa Şapcă numărul 3 (Piața Centrală) într-o clădire arhitecturală care a fost şcoală de fete, Vivariu este singurul muzeu din România care creşte şi reproduce exponatele pe care le deţine. La intrare te va întâmpină un panou cu istoria locului și fotografii de la începuturile înființării acestui muzeu din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Ion Borcea Bacău

Totul a început în 1975 cu o singură expoziție de pești exotici, astăzi având posibilitatea să întâlnești pe lângă specii autohtone si exotice de pești, păsări exotice cântătoare și de ornament, rase de porumbei, amfibieni și reptile, în cadrul celor 4 expoziții permanente.

Din seria de activități școlare pe care muzeul le întreprinde cu elevii, am regăsit pe perete o expoziție cu diferite obiecte reutilizabile din plastic sau carton, menită să atragă atenția asupra mediului înconjurător:

Știați că…

1 milion de sticle de băutură din plastic sunt achiziționate în fiecare minut?

În fiecare an, aproape 13 milioane de tone de plastic ajung în ocean, sufocând recifurile de corali și amenințând fauna marină vulnerabilă?

Plasticul care ajunge în oceane poate traversa Pământul de patru ori într-un singur an și poate persista până la 1000 de ani înainte de dezintegrarea completă?

Plasticul poate ajunge în sursele de apă potabilă și astfel în corpurile noastre?

O treime din ambalajele din plastic pe care le utilizăm nu sunt colectate, acestea ajungând să înfunde canalizările orașelor și să polueze mediul înconjurător?

Tot în holul central vei regăsi în vitrină diferite soiuri și informații din cultura de cânepă.  Această plantă este una dintre cele mai vechi cultivate în țara noastră (peste 2000 de ani), fiind folosită în obținerea de fibre folosite la confecționarea de îmbrăcăminte.

Despre întrebuințările cânepii puteți afla din panourile de informare sau de la muzeograful Costel Burghelea, care a adus cânepa într-o expoziție cotrobăind prin podul unei case vechi și a dat peste un război prăfuit.

Prețul biletului de intrare este 6 lei, pentru elevi și studenți 1,5 lei iar pentru grupuri organizate (min. 10 persoane), 2 lei. Vivariul este deschis de marți până duminică, de la 09.00-17.00. Luni este închis.

Cu drag de călătorii,

Cosmina din Zig Zag prin România

 

Echipa Zig Zag prin România