Aici am scris istorie cu dalta și vreau să arăt generațiilor viitoare prin ce a trecut poporul român.

Sunt primele vorbe de duh cu care ne-a întâmpinat meșterul Vasile Găman. Are 84 de ani și s-a născut în comuna Vânători, județul Neamț. Locuiește în aceeași curte cu muzeul, astfel că ai toate șansele să îți deschidă chiar el poarta casei. Și-a dedicat întreaga viață lemnului și colecționării de obiecte și unelte care ne aduc aminte de viața satului românesc.

Cele mai dragi i-au fost chipurile voievozilor români, care au apărat cu dârzenie și eroism pământul străbun al patriei, cum spune chiar el, lucru ușor de observat, încă de la poarta de la intrarea muzeului. Tot ansamblul curții, al casei și interiorul acesteia poartă amprenta meșterului Vasile Găman.

A realizat sute de piese bisericești precum strane, catapetesme, cruci, troițe, ce pot fi admirate în peste 40 de biserici din țară, și piese de mobilier casnice ca blidare, scaune, fotolii, porți, uși și ferestre.

Colecţia din casa muzeu a început să prindă viață în anul 1988 și astăzi se regăsesc peste 3000 de exponate, obiecte şi unelte vechi, cărţi, manuscrise, icoane, costume populare, măşti, medalii, monede.

Fiecare obiect are o poveste, pe care doar el poate să ți-o spună, iar diversitatea exponatelor demonstrează pasiunea pe care el o are față de tradițiile oamenilor de pe aceste meleagurile românești.

A scris zeci de poezii și, dacă ai timp să îl asculți, ți le recită în timp ce își mai ridică privirea spre ușă, pentru a-și aminti de momentul când a fost scrisă.

Copii mari, copii mici

Vreau să ajungă ucenici

Ca să-nvețe o meserie

Vin la noi la tâmplărie

Meșteșugul nu-i o joacă

Modelând lemnu să-i placă

Dălțile să le cunoască

Să muncească și să crească

Să ajungă meșteri mari

Sculptori buni și mari tâmplari

Muzeul se află în sat Lunca, comuna Vânători, Neamț. Câteva indicatoare abia vizibile, te vor trimite la locație sau chiar localnicii te vor îndruma, cu siguranță, până în fața porții căci este cunoscut de întreaga comună. Noi vom încerca poziționarea muzeului pe google maps,dar până atunci îl poți contacta telefonic, să verifici dacă este acasă atunci când dorești să ajungi la el: 0736324173.

Cu drag de călătorii,

Cosmina din Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România