Când afli că Prințul Charles al Marii Britanii a vizitat un loc din România, sigur, e un motiv de mândrie. Dar ce ai spune dacă ai ști că același prinț al Regatului Unit a făcut cu mâinile lui o țiglă din lutul de la Apoș, din județul Sibiu?Țiglăria de la Apoș este la 35 kilometri de Mediaș, pe drumul spre Sibiu. Pare un sat în care timpul s-a cam oprit în loc, dar aici se păstrează un meșteșug pe cale de dispariție în zilele noastre: facerea țiglelor.

Obiceiul păstrează încă sfaturile bătrânilor țiglari. Lutul din zonă este adus de pe dealurile din zonă și amestecat într-un malaxor pus în mișcare de un cal. Apoi, mâinile maiestrilor țiglari și formele din lemn ale acestora fac lutul să capete conturul unei piese pregătite să ajungă pe acoperișul unei case.

Până să ajungă pe acoperiș, peste o bucată de țiglă trebuie să mai treacă destul de mult timp. Ea trebuie uscată (când este vară și foarte cald, maieștrii lasă țiglele la uscat și două săptămâni). După aceea, țigla trebuie să ajungă în cuptor, unde stă la foc continuu timp de 7 zile și tot atâtea nopți.

Așa trece cel puțin o lună din momentul în care lutul a fost luat și până în care țigla ajunge să poată fi pusă pe casă. Dar meșterii nu fac nici o excepție de la acest proces. Niciodată nu încearcă să scurteze timpul de producție, iar asta se vede în rezultate. Cei care lucrează în țiglăria de la Apoș ne arată cu mândrie o țiglă de la 1885 care era încă în perfectă stare. Ca să testeze calitatea ceramicii, meșterii lovesc țigla cu degetul. ”Sună mai ceva ca un clopot”, spun ei. Ce-i drept, am fost plăcut impresionați de sunetul armonios al țiglei lovite.

Într-o zi reușesc să facă 500- 600 de țigle. Toate sunt comenzi primite, iar formele țiglelor diferă în funcție de preferințe.

Păcat este faptul că obiceiul de a face țigle este pe cale de dispariție. Meșterii care încă mai lucrează la Apoș ne-au mărturisit că nu sunt prea mulți oameni interesați să învețe meșteșugul țiglei, cu toate că ei sunt deschiși să învețe pe oricine micile secrete ale ”meseriei”.

Țigla nu ține loc de meserie. Țigla ține de cald, vânt și ploaie. E o pasiune care are grijă de ceilalți.

Îți mulțumesc că m-ai citit.

Sergiu,

de la Zig Zag 

Fotografii realizate de Oancia Iulian şi Acăprăriţei Elena Andreea

Echipa Zig Zag prin România