castelul corvinilor exterior

Ne-au luat 3 ore să vizităm tot castelul, împreună cu ghid! A fost incredibil cât de multe am putut afla despre filosofia din spatele salutului cavalerilor, despre istoria castelului şi tehnologia mobilă. 🙂 Iar menestrelul de la etajul 1 a accentuat şi mai mult atmosfera vizitei. Mulţumim! 🙂

Ar fi multe de povestit. Tocmai de aceea merită să mergi chiar tu la faţa locului. Pentru a-ţi creşte apetitul, noi ne-am gândit să-ţi oferim 5 lucruri inedite ce descriu Castelul Corvinilor. La sfârşit vei primi şi un BONUS. 🙂 Să începem! 😀

  1. Turnul Capistrano

Aici a locuit o vreme călugarul franciscan Ioan de Capistrano, reprezentant al Inchiziţiei. Chiar lângă turn, acesta avea o nişă secretă, de unde asculta, cu o pâlnie, şedinţele din Sala Dietei care se desfăşurau în lipsa lui Iancu de Hunedoara.

castelul corvinilor interior 1

Sala Dietei

Călugărul prezenta lista cu cei care se opuneau sau complotau împotriva guvernatorului, iar acesta le aplica pedeapsa în funcţie de gradul lor de vinovăţie. Cavalerul Dan ne-a arătat nişa de unde spiona odinioară Ioan de Capistrano.

castelul corvinilor interior vizita

Este recomandat un ghidaj în acest castel atât de complex.

  1. Fântâna

Legenda spune că fântâna a fost săpată de trei turci luaţi prizonieri de Iancu de Hunedoara, la castel. Acesta le promite că vor fi eliberaţi dacă vor săpa o fântână cu apă potabilă. Prizonierii sapă fântâna timp de 15 ani şi reuşesc să găsească apă la 28 de metri adâncime.

Iancu moare între timp, iar soţia lui, Elisabeta Szilagyi, hotărăşte să-i ucidă. Turcii cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii „Apă ai, inimă nu”. Realitatea este că nu s-a găsit o astfel de inscripţie. Dan ne-a arătat pe unul dintre contraforţii capelei o inscripţie, în arabă, „Cel care a scris-o este prizonier la ghiauri, în cetatea de lângă biserică!”.

castelul-corvinilor-fantana

De unde, oare, obiceiul de a arunca bani în fântâni? 🙂

  1. Şanţul de apărare din jurul castelului

– Are 15 m adâncime şi e placat cu piatră, ne spune Dan cu entuziasm. Vă daţi seama? Un tanc modern dacă intră aici, nu mai poate ieşi!

Castelul Corvinilor zig zag

Noi, alături de cavalerul Dan, ghidul nostru. 🙂

  1. Dealul Sânpetru, din apropierea castelului

– Acum, să auziţi ceva ce n-aţi mai auzit! ne atrage Dan atenţia.

Miile de poveşti spuse l-au făcut să povestească la fel de bine cum respiră.

– Pe dealul Sânpetru avem o cetate dacică din secolul II înainte de Hristos. În centrul dealului se află o cetate de la început de Ev Mediu-300-400 D.Hr. În zona marcată cu albastru se află o a doua cetate dacică, tot din secolul II, î.Hr. Niciunde n-am mai văzut două cetăţi atât de apropiate!

castelul corvinilor sabie

Dumitru şi Marian se joacă de-a cavalerii verzi! 😀

  1. Toaletele

Castelul avea 18 toalete amenajate, foarte asemănătoare cu cele din ziua de azi. Doar trei castele din Europa aveau aşa ceva în Evul Mediu. Dacă întrebi ghidul, îţi va arata secţiunea, unde acestea se aflau. 🙂

Şi ca BONUS, un „MASAJ”! 😀

castelul corvinilor tortura

Camera de tortură!

Gânduri de final: Legenda corbului, a balustradei neterminate, poveştile despre Iancu de Hunedoara şi Matia Corvin, fiul său, sau spectacolele de operă, muzică clasică şi teatru care se ţin în curtea castelului Corvinilor sunt atât de multe lucruri de descoperit. Numai dacă vii să le vizitezi vei reuşi să le afli pe toate! Cavalerul Dan Şerban îţi va sta şi el la dispoziţie.

***

În continuare, află 10 muzee interactive care te pot surprinde total! Castelul Corvinilor este al 10+1-lea. 😀 Află-le pe celelalte AICI! 😉

***

Poftă de viaţă şi de călătorii să ai,

Echipa Zig Zag prin România!

Foto: Oancia Iulian

Echipa Zig Zag prin România