A fost odată ca niciodată un loc peste măsură de frumos. Oameni veneau de pretutindeni ca să-l viziteze, să-i admire peisajele spectaculoare, să se înfrupte din roadele oferite de pământul bogat în nutrienți.

De-a lungul timpului totuși, ceva s-a întâmplat. Din cauza faptului că foarte mulți profitau de comorile acestui loc, ușor-ușor a început să devină o mare paragină, până ce a fost părăsit de tot. Pustiul s-a așternut în fiecare colțișor. Copacii fuseseră tăiați sau distruși de vremea instabilă, apele se murdăriseră, unele chiar secaseră și mai existau doar câteva smocuri de iarbă pe pajiștile înainte umplute de verde, flori și arome.
O familie totuși, bărbat și femeie, născură un bebeluș în acele locuri, chiar înainte de colapsul general, și plantară sămânța unui nuc ca o promisiune față de o nouă viață.
– După ce acest copac va crește, ne vom întoarce aici și ne vom construi o nouă casă. Va fi casa noastră și a fiului nostru care va reda viața acestor locuri.
Cei doi credeau că dacă micuțul s-a născut acolo, atunci ar trebui ca măcar să aibă șansa reîntoarcerii în spațiul cel mai plin de iubire, amprentat cu energiile frumoase ale nașterii sale.
Peste ani și ani, micul lăstar ieșit din pământ deveni un nuc falnic și măreț care radia în jurul său de vitalitate, în ciuda distrugerilor care încă dominau. Amintindu-și de promisiunea ce le-o făcuseră părinților, băiatul, devenit acum un flăcău în toată firea, cu ochi verzi luminoși, se întoarse în locul în care crescuse nucul. Reveni singur, căci părinții îl născuseră la o vârstă înaintată, iar ei se stinseră din viață cu mult înainte ca fiul lor să împlinească vârsta de 16 ani.
– Mamă, tată, îmi voi construi propria casă lângă acest nuc cu propriile mâini și voi reda viața acestor locuri.
Truda a fost mare, însă tânărul flăcău era perseverent și în puteri. Zi de zi nucul falnic urmărea activitatea băiatului oferindu-i energia de care avea nevoie pentru a îndeplini ce și-a propus.
Unii spun că tânărul a reușit să readucă bogația acelor locuri. A educat noii veniți să respecte resursele și să le folosească înțelept. Alții fac un rezumat la poveste și spun așa:

„A fost odată ca niciodată un tânăr ce a fost botezat Turism la naștere. El a crescut departe de locurile natale pentru ca la vârsta de 16 ani să se reîntoarcă și să-și clădească viața acolo. Pas cu pas s-a dăscălit singur. Deși singur și lipsit de experiență, a avut drept călăuză un nuc mare și falnic, plantat de părinții săi la nașterea lui. Cu timpul, a reușit să-și întemeieze o familie alături de soția lui Potențial și a povestit mai departe copiilor săi tot ceea ce a învățat. Iar copiii… Copiii încă mai au mare nevoie de răbdare pentru a crește sănătoși și voioși. Numele lor sunt Abundență și Unitate.”

***

La poalele Munților Poiana Ruscă găsești un monument unic în lume – „Monumentul turismului”. Redau aici versurile sugestive inscripționate pe monument:

Turistule, ajuns sub poala pădurii,
Aruncă năcazul și patima urii.
Încearcă să prinzi din legile firii
Scânteia  divină: virtutea iubirii.

(Vasile Magdaș)