I
– Băi, omule, tot aud pe unii vorbind despre nu ştiu ce abureli… Medicina alternativă, auzi! Unii îi mai zic şi naturistă, complementară, holistică sau preventivă. Nu înţeleg nimic. De ce să dau bani când nu am nimic, în loc să mă tratez când chiar am ceva?”
– Ai perfectă dreptate. Mai întâi te simţi naşpa, apoi mergi să te tratezi. Logic. Nici să nu te gândeşti să previi. Clar nu are nici un sens să fii mereu sănătos.
II
– În fiecare zi am aceeaşi rutină: mă trezesc, merg la serviciu, vin acasă super obosit şi târziu, apoi mă pun la somn.
– Şi presupun că mai apar şi lucruri neaşteptate?
– Pff! Evident. Extra stres. Şi de parcă nu aş fi avut destul pe cap deja, apare vreo tipă şi-mi spune de nu ştiu ce prevenţie. De parcă aş avea timp să merg să mă revitalizez.
– Te înţeleg perfect. Când ai o viaţă atât de aglomerată, cu atât de multe lucruri importante de făcut, cum să se gândească unii din ăştia naivi, cu zâmbetul până la urechi şi ochi luminoşi, că îţi poţi permite să te revitalizezi?
– Da, exact! Stai. Cum?…
III
– Mi-e rău, mi-e rău…
– Ce ai păţit?
– Mi-e rău, mi-e rău…
(după 1 săptămână)
– Hei, eşti mai bine?
– Mai bine, mai bine.
(după 6 luni)
– Mi-e rău, mi-e rău…
– Iar?
– Iar mi-e rău, mi-e rău…
– La naiba! Da’ te-ai tratat bine ultima oară. Te-ai gândit vreodată să faci prevenţie?
– Ce prevenţie? Nu vezi că mi-e rău?!
IV
– Oh, ce bine e de când fac prevenţie!
– Da? Cum aşa? Ţi-a mai crescut o mână?
– Nu. Doar că mă simt mereu energic. Nu ca înainte când eram obosit şi stresat.
– Aha, te cred. Arăţi diferit.
– Îţi recomand.
– Ce?
– Prevenţia, cum ce?
– Pff… La mine nu merge nimic, stai chill.
– …
V
– Ieri, copilul meu a făcut febră.
– Şi te-ai crizat toată, aşa este?
– Daaaa!
– Bravo. Eşti pe drumul cel bun! Continuă.
VI
– M-am dus ieri la un terapeut. Eram varză, doar m-ai vazut.
– Da. Şi?
– Cică trebuie să mai merg de vreo câteva ori. Ce vrăjeală!
– Mare vrăjeală!
– Adică, vin la tine, te plătesc să mă faci bine şi tu îmi spui să revin. Ce fel de escrocherie ieftină e asta? Eu nu am timp să revin la nu ştiu ce terapie, când am nevoie de tot timpul din lume pentru job.
– Da! Dar de ce ai mers la cabinetul de prevenţie, până la urmă?
– M-am accidentat la job…
– Aha.
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment