Unii spun că alergatul îţi oferă tonus şi sănătate. Alţii merg mai departe şi îl consideră un ritual intim de redescoperire de sine. Fac parte din ambele categorii.

Iar în acest ritual găsesc foarte dificil să alerg când lipseşte un marcaj clar şi trebuie să te învârţi pe acolo căutându-l sau ceva din organizarea concursului lipseşte. Exemplu: alergam pe Retezat şi la unul din punctele de alimentare, după ce trec de el, mă întreabă cineva ca trezit din somn, ce număr am. Păi nu e datoria ta să fii 100% atent la asta? După ce că alerg şi intru într-un proces de o intensitate fizică şi psihică substanţială, mă mai şi pui să-ţi strig numărul pe care nu mi-l amintesc atunci, cu suflarea mea gâtuită de efort? Apoi, mă întoarce ca trezit dintr-o amintire îndepărtată şi-mi spune că traseul pentru semi-maraton e în direcţia opusă. Pe bune? :)))

Da, aceste impedimente mă scot din ritm. Pe oricine ar scoate din ritm. Un cros montan nu e un exerciţiu de orientare, e un test de anduranţă şi putere psihică. Dar se pare că trebuie să mă antrenez pentru ambele. 🙂 Iar asta scoate din mine toate limitările! Cam aşa mi s-a întâmplat şi la ultima competiţie de la indestructibila Baie de Fier, judeţul Gorj. Am trăit o groază de stări aici. Credeam că voi alerga 15 km, am alergat 24 km. Credeam că voi alerga, când de fapt călcam pe vreascuri şi săream copaci căzuţi pe un teren extrem de accidentat. Credeam că trebuie doar să alerg, când defapt trebuia să iau împreună cu echipa nişte dovezi de pe drum (PFA), care când erau, când nu erau. Ca licuricii! :)) Am trecut de la entuziasm, veselie şi curiozitate, la furie, tristeţe şi deznădejde. Dezamăgirea a atins cote maxime când am izbucnit într-un plâns din acela furios, că nu sunt destul de bună. Foarte bun plânsul! M-a răcorit imediat. :))) Când mi-am terminat „treaba”, zburam pe traseu. Mă simţeam uşoară şi nici gâtul nu mă mai durea.

Alergi din plăcere sau cum ţi se cere? Durerea, când apare, vrea să ne transmită un mesaj super bengos: baia de fierNene, ai nişte emoţii blocate acolo!

La mine erau perfecţionismul, controlul, rigiditatea şi blamarea. De asta iubesc să alerg. Scoate tot ce e mai bun din mine şi mă slefuieşte. 🙂 Şi aleg să pătrund de fiecare dată în acest proces, pentru că ştiu că mă serveşte, că la sfârşitul lui ajung un pas şi mai aproape de cine pot fi. 🙂

Alergarea montană nu e pentru oricine. La fel cum sportul de performanţă, nu e pentru oricine. Este deosebită doar atunci când e făcută, în primul rând, pentru structura ta interioară şi abia apoi pentru premii, recunoaştere, puncte, apreciere. Cum îţi dai seama că te serveşti în primul rând pe tine? Eşti împăcat. Eşti mulţumit. Simţi că ai mai făcut un pas în evoluţie. Eşti bucuros, indiferent de rezultat. Doar ştii deja că rezultatele vin singure, acolo unde e pasiune şi sinceritate.

Mulţumesc, Ludo şi Iustin, colegii mei dragi care m-au tras după ei o bucată de traseu, când încă nu mă eliberasem de proprii croco-balauri. 🙂 „Handicapat” traseu pentru un cros montan, scuzaţi expresia. :p :))

Îmi aştept ceasul premiu, băieţi! :))) Aa! Am participat şi la cros a doua zi. Asta a fost tare! Alergare individuală, dragostea mea! Oh!

Ne revedem curând, gaşcă! Exerciţiu, exerciţiu, exerciţiu… Încă sunt mică în faţa mea. În ideea asta, te rog răspunde-ţi ţie, indiferent de domeniul în care lucrezi:

Alergi de plăcere sau cum ţi se cere?

***

Cu împlinire, Laura!

implinire

Echipa Zig Zag prin România
Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)