Statuile vorbitoare

Printre conace, monumente și parcuri am ajuns în fața unui complex cu o istorie foarte veche. Aici, călugării mizericordieni se îngrijeau de cei bolnavi și aveau grijă de starea lor, atât fizic cât și spiritual. Eram în fața porții deasupra căreia străjuiau trei statui și îmi doream să văd capela. Vedeam doar acoperișul boltit. Mi-aș fi dorit să pot intra, dar poarta era închisă. Am bătut de câteva ori, dar nici un răspuns. Când mă pregăteam să plec, aud o voce caldă:

– Ziggy, dacă îți dorești ceva cu adevărat, nu renunța așa ușor.

Mă întorc, dar nu văd pe nimeni. Mă uit în stânga, în dreapta dar nimic. Mă gândeam că trebuie să fie cineva de dincolo de poartă așa că mai bat încă o dată în ușă.

– Aici sus, Ziggy!

Ridic capul și văd cum statuile se mișcau și se uitau la mine. Cea din partea dreaptă se apleacă și îmi spune:

– Am auzit multe despre tine și aventura ta, Ziggy. Ne bucurăm că ai venit să cunoști și poveștile noastre. Acum intră și descoperă ce ți-a fost sortit să afli.

Poarta se deschide larg și, puțin nedumerit de ce tocmai s-a întâmplat, intru. Ajuns lângă capelă, o cercetez, chiar intru în interior. Detaliile erau extraordinare. Până și structura clădirii parcă era unică. Am intrat în spital și am văzut unde călugării se îngrijeau de bolnavi. Am văzut unde locuiau ei și cum trăiau. Erau o adevărată comunitate de binefăcători. Ies și mă întorc la poartă:

– Ei Ziggy, ai găsit ceea ce voiai să vezi?
– Chiar mai mult. Mulțumesc că m-ați lăsat să intru.
– Întotdeauna îi lăsăm pe cei cu suflet bun să învețe din înțelepciunea călugărilor mizericordieni. De obicei nu ne afișăm, dar vrem ca tu să duci mai departe spiritul binefăcător. Fă mereu bine altora și vei fi răsplătit înzecit. Drum bun, Ziggy!

În drum spre casă stăteam și mă gândeam dacă discuția cu statuile chiar a avut loc sau a fost doar în imaginația mea. Indiferent de cum ar fi, cuvintele lor mi-au rămas adânc impregnate în minte.