Tradiția și cultura palatului de marmură sunt încă vii

Departe, departe, la marginile meleagurilor poporului de care învăț, era odată un palat de marmură. Palatul era așezat într-o grădină imensă care rămânea verde mereu. În vremea când am ajuns eu, din întregul palat despre care știa toată lumea mai rămase doar povestea și o anexă a acestuia. Ajuns prin aceste locuri nu am putut să ratez ocazia de a trece pe aici. Am ajuns în mult vestita grădină. Totul era verde și cât vedeam cu ochii, în stânga și în dreapta mea se întindeau copaci înalți, arbuști elegant aranjați ca pentru primirea unor împărați și un covor neted de iarbă verde.

– No, ce te-aduce prin părțile noastre, tinere?
– Am venit să cunosc povestea vestitului palat de marmură și să văd ce a mai rămas din acea vreme.
– Apăi care-i numele tău, om bun?
– Ziggy mi se spune. Cunoașteți această poveste?
– No bine, ba mai mult de-atât Ziggy, strămoșii mei au trăit la curtea palatului de marmură. Eu mi-s George.
– Mă bucur să te întâlnesc George. Te tragi din familia care a domnit peste meleagurile astea?
– Nici vorbă Ziggy, familia mea a luptat pentru apărarea palatului multe generații la rând.
– Ce s-a întâmplat până la urmă cu castelul?
– No, amu multă, multă vreme, pe când stră, străbunicul meu lupta vitejește pentru onoarea regelui de atunci s-au întâmplat câteva lucruri neobișnuite. Regele era bun cu supușii lui dar nu îi agrea deloc pe cei care veneau din afara regatului său. Când treceau pe pământurile lui, îi aresta, le lua bunurile și chiar îi omora cu sânge rece. După mulți ani de astfel de fapte, a venit la curtea palatului trei femei bătrâne, slabe, uscate și deșirate. Acestea au mers în fața regelui și mânioase, au jurat că va plăti pentru ce a făcut fiilor lor. Au făcut câteva incantații, au spus câteva cuvinte neînțelese de nimeni și au scris cu propriul sânge pe o bucată de pergament. Regele, nemaiavând răbdare, a pus mâna pe paloș și le-a tăiat capetele într-o clipită. Nimeni nu înțelegea ce scria pe acel pergament așa că a fost aruncat și nimeni nu le-a luat în seamă. La palat, regele încuraja mereu manifestațiile artistice și îi plăcea mult să asiste la spectacole de aceea a poruncit ca în curtea palatului să se facă o casă special pentru asta. În acea perioadă chiar era în construcție. Trei zile mai târziu, palatul împreună cu cei care erau în el au dispărut fără urmă. Nimeni nu știe unde s-au dus. A rămas doar grădina și casa care era în construcții.
– De ce te-ai oprit? Ce s-a întâmplat mai departe?
– Asta e povestea. Nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat. Mulți zic că au fost blestemați de acele femei bătrâne. S-a construit acea casă de spectacole în continuare și unii au continuat să se îngrijească de grădină. Mulți ani la rând s-a așteptat reapariția castelului și a celor din el dar nici un semn. Singurul lucru care s-a găsit este acel pergament. Înțelepții spun că atunci când o să fie descifrat blestemul se va rupe și castelul o să revină. Până în zilele noastre, nimeni nu a reușit să descifreze acele inscripții.
– Unde este pergamentul acum?
– Nu se știe exact. Este declarat pierdut dar eu cred că sunt oameni care încă lucrează la descifrarea lui.

Povestea castelului de marmură și discuția cu George m-au pus pe gânduri. Am învățat că dacă ești rău cu unii, vor exista alții care o să fie răi cu tine dar de ce o fi rămas grădina și casa pentru spectacole? Oare o să fie rupt blestemul vreodată? Împreună cu George am pornit în descifrarea misterului. Trebuie să găsim pergamentul și apoi persoana potrivită să îl traducă.