Apa Crișului și lecția de finanțe

Eram odată pe malul unui râu învolburat, care se numea Crișul Repede. Râul acela venea din munți și aducea cu el, odată cu apa rece și limpede, mișcările sprintene și energia celor care trăiesc acolo. Mergând așa pe malul lui, când pe cel stâng, când pe cel drept, aruncam cu privirea la tot ce mă înconjura. Dintr-un loc în altul, de pe un pod pe altul, am ajuns într-o zonă cu mai multă verdeață și m-am așezat pe malul apei.

Stând acolo, pe pământul rece, cu ochii ațintiți spre valurile mici și agere ale râului aud o voce:

• Multe lucruri am mai învățat pe bucata asta de pământ spălată de Criș.

Întorc capul și văd cum un bătrânel la fel de sprinten ca valurile se apropia de mine.

• Tu trebuie să fii Ziggy. Mulți vorbesc despre isprăvile tale. Ce te-a adus în locul meu preferat din oraș?
• Râul m-a adus aici. Graba și agerimea cu care se mișcă printre pietre m-a făcut să ajung aici și să îl urmăresc îndeaproape.
• Hai să îți spun care este cel mai important lucru pe care l-am învățat eu aici.

Îl ascultam cu drag. Avea o voce caldă și s-a așezat părintește lângă mine. Cu un zâmbet îmi zice:

• Aveam cam 13 anișori. Mă jucam aici pe mal și bunicul meu stătea pe aproape. Urmărea să nu fac vreo boacănă și când mă linișteam îmi spunea povești. Într-o zi, când m-am așezat pe iarbă, cam așa cum stăm noi acum, a început să îmi spună despre bani. Atunci el m-a învățat că e bine să stăpânești banii și să nu te lași stăpânit de ei. După asta ne-am ridicat și m-a dus la o clădire din zonă. Este și astăzi acolo. Mi-a spus că aici se pun banii la treabă. Nu prea înțelegeam. ”Cum să fie puși banii la treabă?” întrebam eu. Atunci el mi-a explicat că oamenii cu adevărat bogați nu muncesc pentru bani, ci pun banii să muncească pentru ei. Am aflat mai târziu că aceea era o bancă. Era prima bancă pe care o vedeam vreodată. Hai să ți-o arăt ți ție.

Încântat de ce mi se spunea, m-am ridicat și l-am urmat. Povestea cu drag despre bunicul lui și învățăturile lui. Am ajuns la clădirea despre care vorbea. Era o construcție impunătoare care dădea impresia că acolo orice poate fi ținut în siguranță. Ne-am așezat în fața acesteia și a continuat să îmi spună povești din copilăria lui.