Bboys în Oradea

Ceaiul de ghimbir m-a energizat iar prietenia dintre om şi câine îmi servește ca sursă de inspirație. Pasul mă conduce pe piatra cubică din zona centrală a orașului Oradea. Dintre toate oraşele pe care le-am vizitat din ultimele patru județe, acest oraș beneficiază de mai multe clădiri construite în stil arhitectural precum baroc sau art nouveau.

E timpul pentru o plimbare printre aceste monumente.
Soarele bătea puternic în piatra cenuşie şi lucioasă. Forfota bulevardului pietonal Republicii era în tandem cu energia pe care o aveam. Librării, cafenele, ceainării, restaurante, hoteluri, buticuri mici şi mari, oameni relaxați conturau peisajul urban. Pe lângă muzica păsărilor care se gudurau printre bălțile de apă apărute după topirea nămeților, pe lângă marşul lui Iancu se auzea si alt tip de muzică.
Mă apropiam dar nu-mi dădeam seama de unde se aude. După scurte cautări găsesc locul cu pricina. Era o sală de dans.
Băieții şi fetele dansau destul de atipic. Eram obișnuit cu alt gen de dans pe meleagurile poporului de la care învăț. Dar aici, în mediul urban, probabil există și altfel de tendințe.
– Ce muzică este asta? întreb sau mai bine spus … țip, spre unul dintre dansatori.
– Funk, break-beats! îmi răspunde scurt fără să se oprească din păstrarea ritmului.
– Cum ai zis? întreb din nou. A zâmbit fiindcă a înțeles că mi se par străine cuvintele. Dar a coborât dintr-odată pe podea fără să întrerupă deloc ritmul.
Picioarele i se mişcau în toate direcțiile şi totuși se regăseau mereu într-un cerc. Într-o secundă, sau chiar mai puțin, creierul meu a pierdut firul logic al mişcărilor. Nu puteam înțelege cum face acele mişcari. Tot ce înțelegeam era ritmul atipic, energic și chiar vibrant al muzicii „funk, break-beats” şi … energia dansatorului. Semăna cu lupta pentru protejarea unei surse de energie.
Toți ceilalți dansatori participau direct sau indirect la această protecție. Unii priveau activ când altul dansa şi-l întâmpina cu tot felul de gesturi și sunete, în semn de apreciere pentru mesajul primit. Alții erau mai îngândurați. Se vedea pe fețele lor că se gândeau la ceva. Pentru mine era un melanj de sentimente fiindcă mă simțeam provocat, protejat şi … liber.
După această scurtă şi intensă experiență, am revenit la plimbarea de pe bulevard. Mă bucuram de aerul curat şi soarele blând. Îmi lungeam gâtul după monumente. Schimbam câteva cuvinte cu oamenii de la ceainării.
M-am așezat din nou la un … ceai. Şi apare în spectrul meu vizual, așezat confortabil pe o canapea … dansatorul pe care-l întrebasem despre muzică.
Şi cum nimic nu este întâmplător mă apropii şi întreb:
– Se poate să mă aşez lângă tine?
– Sigur că da … liniștit, îmi răspunde pe un ton totuși energic.
Şi apoi continuă ca şi cum am fi avut deja o conversație.
– Funk, break-beats… şi zâmbește.
– Înțelesesem din prima dar nu știu ce înseamnă, îi răspund şi din priviri ca si cum aşteptam o lămurire.
– Ritm frânt, rupt sau spațiul dintre ritmuri … îmi răspunde scurt.
În acel moment făcusem legătura cu savoarea dansului care întrerupea logica locomotorie a mișcărilor, cu energia protejată şi cu gesturile diverse ale participanților.
– Aha… exclam uimit de descoperirea cea nouă pe care tocmai o făcusem.
Dansatorul zâmbi.
– E foarte important să știm ce facem…continuă el. Putem experimenta orice dar să nu uităm ce facem.
În contextul scurtei noastre conversații, care se dovedea la fel de intensă precum dansul, se referea la energia pe care o protejau dansatorii.
– Îmi dai senzația că marele secret este expus atât de … simplu.
Zâmbește.
– Sper ca tinerii să înțeleagă asta fiindcă ei sunt viitorul. În contextul tuturor distragerilor…tinerii trebuie să înțeleagă marele secret.

Tinerii…