Dealul Ciuperca: O singură scânteie aprinde focul  

Mergând la pas, Oradea mi-a arătat frumusețile ei. Clădiri vechi, parcuri, biserici și catedrale au rămăs vii în fotografiile pe care le iau cu mine la drum. Oamenii locului sunt unici. Multe povești mi-au mai spus. Ce nu voi uita niciodată este chiar Dealul Ciuperca de unde am văzut panorama orașului.

Am urmat potecile șerpuitoare până în vârf. Frigul și zăpada voiau cu orice preț să se facă remarcate. Am ajuns în vârf când soarele se juca de-a v-ați ascunselea cu linia orizontului cusută cu fir argintiu. Orașul se pitise cuminte la poalele dealului așteptând venirea nopții. Priveam spectacolul naturii, în liniște. Am ales să văd panorama Oradei și pe întuneric. Soarele pierduse jocul și refuză să se mai arate la orizont.

Rând pe rând orchestra de lumini a început să cânte dulcele refren al nopții. Deodată, lângă mine își făcu apariția un tânăr îmbrăcat în armură de cavaler. Parcă de sărbătoare, era strălucitoare și plină de simboluri: o ciupercă, cetatea și însemnele orașului. O aură luminoasă îl învăluia pe misteriosul personaj.
– Tinere Ziggy, te salut!
– Seara bună, răspund eu liniștit. Cine ești tu, mândre cavaler?
– Sunt spiritul Ciupercă, ocrotitorul vechii cetăți a Oradei. De sute de ani veghez această așezare pe care voi pământenii locuiți. Ce te aduce aici?
– Am venit să fotografiez panorama pe timp de noapte. E superbă. Mă face să-mi amintesc de momentul dinaintea plecării în călătoria mea. Eram în orașul celor șapte coline și stăteam într-un punct de unde vedeam orașul inundat de mii de lumini.
– Așa. Și la ce te gândeai. Tot așa tăcut erai? mă întrebă el zâmbind.
– Ehe, ne putem întrece la povești, Ciupercă, dar tăcerea era pentru că în mine se întâmpla ceva. Ideea călătoriei îmi părea foarte atât de reală, așa că priveam orașul și vedeam cu ochii minții întreg ținutul pe care îl voi străbate. Atunci, asta era doar o imagine…

– Tinere Ziggy, continuă Ciupercă, aceea a fost scânteia care a aprins focul călătoriei în tine. Să prețuiești astfel de momente. Viața însăși ți-a transmis-o. Când vrea să exprime ceva prin tine, îți trimite un vis, o imagine asemenea acestei panorame superbe, și mângâie încântat aerul cu mâna, atrăgându-mi privirea spre peisaj. Depinde de tine dacă o pui în practică sau nu.
– Aplic imaginea pe care am primit-o atunci. Nu era atât de clară, dar acum parcă devine mai limpede.
– Acțiunea o face să fie așa. Dacă doar o păstrai în minte, fără să pleci la drum, scânteia s-ar fi stins, fără să mai fie vreodată foc.
– Și ce o să fie după ce termin călătoria aceasta?
Ciupercă își puse brațul drept pe umărul meu.
– Nu te teme, Ziggy! Viața e foarte generoasă cu cei care-și duc un vis la îndeplinire. Cum îl finalizează, ea le trimite o nouă scânteie, un nou vis. Așa funcționează lucrurile. Multe aventuri fantastice ce așteaptă!

Nu mai sta pe gânduri!
– Îți mulțumesc pentru încurajare!
– Liniștit, râse el. Te las acum să admiri mai departe spectacolul de lumini. Rămâi cu bine!
– La revedere, Ciupercă, îi spun eu încântat.

Râmân în liniște, reflectând la ceea ce îmi spusese tânărul Ciupercă. Un vis îndeplinit aduce cu sine un altul și mai mare…