Din dragoste pentru copiii cu dizabilități

„Să faci oamenii să lucreze împreună e uneori tragic, dar e magic când se întâmplă!”, spunea cineva.

Când e vorba de a lucra împreună cu copiii cu dizabilități, provocarea e și mai mare, iar recompensele sunt neprețuite. E valabil atât pentru copil cât și pentru persoana care e alături de el în acest proces.

De ceva timp, voiam să întâlnesc pe cineva care ajută copiii cu dizabilități să depășească provocarea fizică sau mentală pe care o au, reintegrându-i în societate.

Oare cum gestionează  oamenii aceștia situațiile dificile pe care în mod inevitabil le întâlnesc în munca lor? mă tot întrebam.

Am întâlnit-o în mediul în care de multe ori, creează speranță și un nou început pentru o familie: Școala nr 1 pentru copiii cu nevoi speciale din oraș unde activează ca psiholog și educatoare. Mica sala de clasă avea câteva măsuțe cu scăunele, străjuite de dulapuri colorate. Cărți de desenat, jocuri lego, puzzle-uri, creioane îmi făceau poftă să mă așez să le încerc.

Doamna m-a întâmpinat cu o energie debordantă.

Am fost plăcut surprins de zâmbetul și afecțiunea ei. Pur și simplu, emana bunătate.

Îmi povestește în ce constă munca ei cu copiii cu dizabilități. Din fiecare întâmplare amintită, puteam extrage dăruirea față de această meserie, pe care mulți ar ocoli-o.

-Progresele mici dar sigure pe care le fac micuții cu care lucrează (4-6 persoane de regulă) sunt cea mai mare bucurie, îmi spune ea.

-Cam care ar fi secretul pentru a face față în acest domeniu, destul de solicitant mental ? întreb eu la un moment dat.

-Tinere Ziggy, tot timpul răspundeam la provocări.  Niciodată nu m-am temut de situațiile dificile. Dacă mi s-a dat, de exemplu, cazul unui copil cu o tulburare greu tratabilă, înseamnă că cineva a văzut în mine niște resurse care pot fi folosite foarte bine! Mă bucur că n-am spus niciodată nu căci așa am descoperit binecuvântările ascunse din fiecare dificultate!

Această doamnă mi-a amintit cât de mult contează să ai o atitudine pozitivă și încrezătoare, atât când lucrezi cu copiii cu dizabilități dar și în orice provocare care apare.

Am încetat să vorbim când la ușa cabinetului a venit un mic îngeraș, o fetiță cu o dizabilitate, de câțiva anișori însoțită de mama ei. Era momentul pentru o nouă lecție!

A îmbrățișat-o și a primit-o cu dragoste în clasa plină de cărți și materiale colorate în care tocmai discutasem. Cum să nu apreciezi astfel de oameni?