Scrierile zeilor, mănăstirea și secretele vieții pe pământ

A fost odată, pe vremea când zeii umblau printre oameni o perioadă când secretele vieții erau cunoscute de toată lumea. Pe atunci, oamenii duceau un trai foarte liniștit și nimeni nu se stresa pentru ziua de mâine. Erau stăpâni pe principiile care guvernau viața și știau exact ce au de făcut. Într-una din zile, unul din zei a scris acele legi și a decis să le păstreze pentru vremurile când acestea nu vor mai fi atât de clare. Le-a pus într-un cufăr alături de alte obiecte reprezentative acelor vremuri și le-a ascuns într-o apă foarte adâncă.

În drumul meu, am cunoscut foarte mulți oameni, iar într-una din zile am luat contact cu cineva alături de care am avut parte de o aventură foarte interesantă. Am aflat prin intermediul unui vis despre existența acelui cufăr și l-am găsit în adâncurile întunecate ale unei ape. Am trecut prin multe alături de acest nou prieten pentru a ajunge să deschidem acel cufăr. Când am reușit să îl deschidem, am găsit lucruri indescifrabile pentru noi și am decis să mergem la o mănăstire din zonă pentru a găsi pe cineva care să ne ajute.
Din păcate a trebuit să îmi iau rămas bun de la acest prieten și să continui drumul de unul singur. Am ajuns cu acel cufăr la poarta mănăstirii și am intrat.
– Tinere, cum îți putem fi de folos? mă întreabă unul din călugări.
– Am câteva scrieri foarte vechi și aș vrea să mă ajute cineva să le descifrez.
– Hai să vedem ce ai tu aici.
Am deschis cufărul, am scos una din scrieri și i-am arătat. S-a uitat câteva minute, a întors acel text pe toate părțile și apoi mi-a spus:
– Nu știu ce ai tu aici dar cred că știu pe cineva care te poate ajuta. Avem aici la mănăstire, un frate foarte bătrân. Cred că el cunoaște această scriere ciudată.
M-a dus într-o cameră și m-a rugat să aștept. După câteva minute, a intrat un bătrân cu barba albă. Acesta s-a așezat încet lângă mine și a început din prima:
– Tinere, am auzit că ai pentru mine ceva de citit. Ia să vedem!
Am deschis cufărul și am scos câteva din acele scrieri pe care le-am pus pe masă. Acesta le-a deschis pe rând și la un moment dat m-a rugat să le scot pe toate. A durat mai mult de o oră până le-a răsfoit pe toate fără să scoată un cuvânt după care a spus:
– Tinere, ce ai tu aici e din vremuri de mult apuse. Scrierile astea sunt într-o limbă care se folosea în vremea când zeii mergeau printre noi.
– Ce sunt scrierile astea? Ce e în ele?
– Sunt eu bătrân tinere dar nu înțeleg această limbă. Când eram copil am auzit că unul din zei a scris toate legile după care se ghidau în vremea aceea. Tind să cred că acestea sunt. Un singur lucru înțeleg din aceste scrieri: comuniunea cu natura este secretul suprem al vieții. Ai grijă de aceste scrieri. Dacă poți să le descifrezi, ai descoperit secretul traiului ideal.

S-a ridicat și a plecat. Se vedea că a fost un efort destul de mare ceea ce tocmai a făcut. Bănuiesc că la vârsta lui, timpul petrecut cu mine este un efort prea mare. Am împachetat cu grijă scrierile și le-am așezat înapoi în cufăr. Am rugat pe cei de la mănăstire să le păstreze aici până mă voi întoarce. Vreau să învăț destul de multe ca să pot să le descifrez de unul singur. Până atunci voi avea grijă ca să trăiesc cât mai în comuniune cu natura. Drumul meu se îndrepta spre un alt sat de vacanță. Voi poposi aici și îmi voi plănui viitoarele destinații.