Idee sub pâlpâit de lumânare

Mă plimb liniștit pe malul Crișului Repede. Mă uit cum luminițele din apă se alintă în bătaia lunii, iar unduirile râului mă conduc spre o nouă descoperire… Intru sfios într-o cameră spațioasă și simt mirosul de lemn de la mobilierul vechi. În fața mea, o masă sculptată cu migală se reflecta în aglinda din spatele ei. O lumânare albă pâlpâia încet în liniștea adâncă a camerei. În partea dreaptă, pe scaun, un domn cu mustață stătea pe gânduri. Melancolia sa aproape că mă molipsea și pe mine. Mă surprinde repede cu privirea și mă îndeamnă să mă așez la masă.

-Te așteptam, Ziggy! …îmi spune c-un zâmbet care-i face mustața să se miște amuzant.

Ținea în mână o revistă pe care o mai răsfoia din când în când, în timp ce eu stăteam la masă și îmi abandonam privirea prin cameră.

-Știi Ziggy, tăie brusc liniștea, mă tot frământă un lucru. Cum să răspândesc cultura românescă în inima plaiurilor poporului de la care înveți?  Zile în șir m-am tot gândit la asta… zicându-mi cu un ton redus, în timp ce-și lăsa privirea în jos.

Îmi aruncă apoi o privire fățișă în care abia-i observam ochii negri. Deodată începe a râde.

-Da, asta e! O revistă, o revistă! Da!… începând să strige de bucurie. Dacă tot îmi place să scriu, acesta e un mod foarte bun prin care să pot revărsa asupra acestui spațiu un strop din cultura românească. Chipul a început să-i radieze de fericire, iar starea de spirit să i se schimbe.

-Prin scris lumea a căpătat un alt sens și a urmat o nouă cale, îmi spuse cu glasul unui om care parcă proorocea.

Lumânarea s-a stins și mă trezesc în întuneric. Un nor acoperise luna, dar apoi și-a arătat din nou chipul misterios, afundându-se în adâncul râului.