Nimic nu trece nerăsplătit

Într-un loc îndepărtat al meleagurilor poporului de la care învăț, îmi duceam pașii agale pe ulița prăfuită a unui sat. Soarele mă privea cu milă de deasupra și strălucea cu putere, dorind să-mi încălzească trupul. Reușea fără mari eforturi dar nu reușea să îmi liniștească stomacul.

Ajung în fața unei case tradiționale și mă apropii de poartă. Aud lătrături puternice de dincolo așa că mă dau înapoi.
– Bălan, nea Zurzan, șezi Hormuz!
– Câinii se domolesc și un bătrânel se apropie și deschide poarta.
– Bun venit tinere, cum te pot ajuta?
– Om bun, ce poate face un călător la gospodăria mata pentru ceva d-ale gurii?
– Intră tinere, hai ș-om vedea ce-i de făcut după ce mâncăm. Cum te cheamă pe tine?
– Ziggy e numele meu!
M-a dus într-o odaie încăpătoare, cu ferestre mici și m-a așezat la masă. A scos tot felul de bunătăți făcute în gospodărie. Lapte, brânză, ouă și multe legume din cămară. A dezvelit de sub un ștergar o mămăligă aburindă și am început să mâncăm. Atât de bune erau bucatele și am mâncat cu atâta poftă încât până și eu m-am mirat de cât am putut mânca.
– Mulțumesc pentru masă bade. Cum să te răsplătesc acum?
– No, amu șăzi blând. Îndată merem în grădină. Avem de curățat pomii și via.
Am mai stat puțin și am ieșit în grădină. Avea o livadă imensă și o vie la fel de mare.
– No Ziggy, amu om vedea cât de îndemânatic ești.
Ne-am apucat de treabă. Mi-a arătat cum se face și a spus:
– Mă duc să dau mâncare la animale și mă întorc.
– Bine, eu continui aici!
Zis și făcut. Mâinile mi se mișcau din ce în ce mai repede. Aveam tot mai mult spor. Imediat am terminat de curățat copacii și m-am apucat și de vie.

Ziggy, cum de ai terminat așa repede?
Era cu ochii larg deschiși și cu mâinile în cap. Până s-a întors el, am terminat de curățat tot. Nu îi venea să creadă.
– Am greșit ceva?
– Nu, arată perfect. Dar cum e posibil? De atât timp de când muncesc pământul acesta, nu am văzut pe nimeni să se miște așa repede.
– Bade, eu îți mulțumesc pentru masă. Am să mai beau o cană cu apă și mă duc pe drumul meu.
M-a condus la fântână și cât sorbeam cu poftă din apa rece îmi spune:
– Vezi căsuța asta de lângă? Aici o să fac un muzeu. Am toate uneltele din gospodăria bunicului și am să le adun aici.
– Am să vin în vizită bade, să văd cum arată muzeul.
– Cu mare drag Ziggy, te aștept. Drum bun!
Am mulțumit respectuos, am ieșit încet să nu trezesc câinii și am continuat încet la deal pe drumul prăfuit spre Beiuș. Aveam să cunosc apoi capitala Țării Beiușului.