Academia de Drept din Oradea, alături de cele două Academii teologice mai avea de făcut un pas, prin integrarea unei Facultati de Litere, pentru îndeplinirea unui deziderat mai vechi de alcătuire a unei universități a Crișanei la Oradea. Numai că în 1934, nucleul universitar din Oradea se destramă, iar Facultatea de Drept, după un secol și jumătate de activitate neîntreruptă este desființată și transferată la Cluj.
Însă în mai 1990, printr-un decret al guvernului român, s-a înființat Universitatea Tehnică, denumită apoi Universitatea din Oradea, pe temelia puternică a unor prestigioase tradiții universitare orădene. Era o reparație culturală și științifică de mult dorită în viața societății românești, ca o încununare la Oradea a victoriei revoluției poporului român din decembrie 1989, una dintre cele mai mari realizări românești din Crișana după realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Se întruchipa astfel visul atâtor generații de intelectuali bihoreni.
Astazi, Universitatea din Oradea este o instituție de învăţământ superior completă, care integrează în sine un număr de 15 facultăți.
[mashshare]
Bucuria mult așteptată
Soarele blând mângâie cu grjă zidurile universității, clădire martoră a mii de întâmplări, cunoscătoare și păstrătoare a numeroase taine.Într-o zi când primăvara intrase curajos în drepturi și natura reînvia la viață, eu mă plimbam vioi prin oraș. Ajung la un moment dat în dreptul unei clări mărețe și sobre, în fața căreia era adunată o mulțime de oameni. Mă uit curios, încercând să aflu ce se petrece. Mă apropii și deodată unul dintre ei ridică glasul deasupra tuturor, încât vocea sa ajungea până urechile mele.
-A sosit în sfârșit și timpul nostru. Am primit decretul! Acesta e un moment pe care l-am așteptat cu toții de mult timp, încă de după revoluție. Această realizare întruchipează visul unor întregi generații de intelectuali, de aceea trebuie să ne simțim mândri și recunoscători, spuse un domn cu vocea gravă și pătrunzătoare.
Se pornește apoi o ploaie de aplauze pentru aceste spuse. Pe chipurile tuturor se poate citi cu ușurință încrederea pentru viitorul strălucit care va urma și speranța în învățământul care se va desfășura în clădirea mult dorită.
Urmează un moment de liniște. Atenția rămâne asupra aceluiași vobitor care continua:
– Aici tinerii noștri vor pătrunde în tainele cunoașterii și vor duce mai departe numele nostru. În ei e speranța noastră și pentru ei s-au făcut toate sacrificiile acestea. Așadar, dragi tineri care mă priviți cu interes în aceste clipe, nu uitați că o dată cu primul pas călcat în această incintă, luați adupra voastră și primul strop de responsabilitate. Faptul că studuați aici e o mândrie și responsabilitate în același timp, zise cu emoție și cu un surâs subtil care-i descoperea o gropiță în obrazul stâng.
Festivitatea se termină repede, iar eu îmi continui drumul, uimit de ceea ce auzisem și fericit de inițiativa unor oameni care se gândesc la viitorul plaiurilor despre care învăț.
- Ospitalitatea intră în era deciziilor strategice la TopHotel Conference 2026 - aprilie 29, 2026
- Au început înscrierile la TopHotel Awards 2026 - ianuarie 23, 2026
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025


Leave A Comment