Bucuria mult așteptată

Soarele blând mângâie cu grjă zidurile universității, clădire martoră a mii de întâmplări, cunoscătoare și păstrătoare a numeroase taine.Într-o zi când primăvara  intrase curajos în drepturi și natura reînvia la viață, eu mă plimbam vioi prin oraș. Ajung la un moment dat în dreptul unei clări mărețe și sobre, în fața căreia era adunată o mulțime de oameni. Mă uit curios, încercând să aflu ce se petrece. Mă apropii și deodată unul dintre ei ridică glasul deasupra tuturor, încât vocea sa ajungea până urechile mele.

-A sosit în sfârșit și timpul nostru. Am primit decretul! Acesta e un moment pe care l-am așteptat cu toții de mult timp, încă de după revoluție. Această realizare întruchipează visul unor întregi generații de intelectuali, de aceea trebuie să ne simțim mândri și recunoscători, spuse un domn cu vocea gravă și pătrunzătoare.

Se pornește apoi o ploaie de aplauze pentru aceste spuse. Pe chipurile tuturor se poate citi cu ușurință încrederea pentru viitorul strălucit care va urma și speranța în învățământul care se va desfășura în clădirea mult dorită.

Urmează un moment de liniște. Atenția rămâne asupra aceluiași vobitor care continua:

– Aici tinerii noștri vor pătrunde în tainele cunoașterii și vor duce mai departe numele nostru. În ei e speranța noastră și pentru ei s-au făcut toate sacrificiile acestea. Așadar, dragi tineri care mă priviți cu interes în aceste clipe, nu uitați că o dată cu primul pas călcat în această incintă, luați adupra voastră și primul strop de responsabilitate. Faptul că studuați aici e o mândrie și responsabilitate în același timp, zise cu emoție și cu un surâs subtil care-i descoperea o gropiță în obrazul stâng.

Festivitatea se termină repede, iar eu îmi continui drumul, uimit de ceea ce auzisem și fericit de inițiativa unor oameni care se gândesc la viitorul plaiurilor despre care învăț.