O inimă veche de tânăr care bate tot pentru dans

”În ʼ62 am fost la un concurs republican. Atunci se făceau niște concursuri republicane care se țineau la București și era finala. Am făcut un dans fecioresc cu întreprinderea unde lucram atunci și aveam un instructor evreu care nu prea știa, dar continuam să lucrez, iar în timpul liber dansam.

Am ajuns la faza pe județ, ne-a trimis la faza pe țară unde am luat locul 1. Venind acasă, am avut acolo un mentor care a înființat el propriu-zis ansamblul și era inspector la concursul județean al sindicatelor. Ei s-au hotărât atunci ca sheletul să fie din 6 băieți de aici și fetele le-au luat de la fabrica de confecții de la Miorița și au înființat un ansamblu de amatori- Nuntașii Bihorului. În ʼ64 a luat ființă propriu-zis ansamblul unde au fost la congresul sindicatelor de la București la Opera Română. Atunci am adunat mai mulți dansatori de la mai multe formații și am mers la congres pentru a reprezenta Oradea. (…) Pasiunea a-nceput așa… mergeam la horă-n sat, îi vedeam pe cei mari că dansează, m-am prins și eu cu ei și așa am început.

Pe-atunci la noi se făceau case noi în sat și acolo unde se construia se spunea că se bate vatra ca să fie pământul bine bătut în casă și acolo se făceau jocuri. În sat la mine eu mă ocupam de asta, eu făceam joc în sat. Era o activitate practică prin care îi ajutam pe cei care-și făceau case, dar ne și distram… Apoi am început cu ansamblul; în ʼ69 am ieșit pentru prima dată peste hotare, în Republica Democrată Germană. A fost primul turneu, unde am luat medalia de aur.”

[mashshare]

ZiggY

Bătrân sau tânăr, un singur îndemn: bucură-te de viaţă prin dans!

Viața ne-a fost dată să ne bucurăm de ea cu tot ce are mai frumos. Mulți merg după principiul ”trăiește clipa”. Dar oare cât de mulți sunt cei care cunosc cu adevărat sensul profund al acestei zicale? ”Dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi”, zice o altă vorbă de duh din popor. Tinerețea, ce-i drept, nu prea ține cont de vârstă, iar asta mi-a dovedit-o un expert în dans din Oradea. Un om care la vârsta lui, are picioare vesele și harnice.

Gândindu-mă la spiritul tânăr ce caracterizează orice persoană, întâlnesc prin orașul Crișurilor un altfel de tânăr. Sprinten în mișcări, deși numărul anilor formează un lung șir de anotimpuri, se apropie de mine, parcă citindu-mi gândurile, și mă întreabă:
– Cu ce treburi prin Oradea, călătorule? rămân puțină vreme surprins de agerimea sa, pe semne că are experiență cu oamenii și-i răspund:
– Călătoresc prin timp și spațiu pentru a mă descoperi pe mine.
– Ce frumos! Când eram mai tânăr, picioarele îmi răspundeau mai repede la comenzi și aveam și eu timp să poposesc în multe locuri. Dar nici acum nu mă las, zise el cu fervoare. Umblam pe la dansuri și rupeam multe perechi de pantofi de dragul acestei pasiuni care m-a prins de tânăr.
Realizez că am de-a face cu un om tare pasionat de dansuri. Glasul său dulce reînvie trecutul puțin câte puțin. Spiritul său a rămas la fel de tânăr. Până la urmă, fiecare cu tinerețea lui.
– Mă bucur de dans. Mă bucur când îi văd și pe alții dansând. Uneori las haina de profesor deoparte și încing câte un dans de-mi ard călcâiele. spune el cu pasiune în voce.
– Ce se întâmplă cu tinerii și dansul de astăzi? întreb eu curios gândind că pasiunea chiar te provoacă spre lucruri mărețe.
– Acum, din păcate, tinerii au uitat să se bucure. Dansează ei, dar uneori le lipsește sclipirea din ochi și bucuria izvorâtă din suflet. Dar cred că așa sunt vremurile acestea. Au uitat oamenii să facă lucrurile cu bucurie. Eu, când lucrez cu tinerii pe scenă, îi îndemn să se bucure de viață, să trăiască dansul.

Pasiunea este cea care îl menține în mișcare. Altfel n-ar fi continuat atâția ani la rând să cheme oamenii la bucurie. Când faci ceva ce-ți place nici munca nu ți se mai pare muncă, ci totul devine relaxare. Cu acestea în gând, trec la un alt fel de muzică.

Echipa Zig Zag prin România