Există specialiști care contestă însă valoarea artistică a sculpturii. O parte dintre motive sunt legate de cal pentru că acesta are toate picioarele sprijinite pe sol. Regulile heraldicii spun că dacă personajul reprezentat a murit ucis mișelește, calul acestuia trebuie reprodus cu un picior în aer, lucru care ar fi trebuit respectat și în acest caz. Numai când cel căruia îi este închinat monumentul a murit de moarte bună, abia atunci animalul stă cu toate picioarele pe pământ.
Un alt semn de întrebare este asupra musculaturii și proporțiilor. Calul este pur sânge englez, rasă care nu exista în preajma anului 1600. De altfel, calul este mult prea mare în raport cu domnitorul; proporția dintre trunchiul și picioarele animalului este greșită, iar organele genitale ale calului sunt reprezentate nerealist, semănând mai mult cu cele umane. Un ultim motiv e legat de amplasarea statuii, care ar fi trebuit să fie cu fata la graniță, susțin unii, pentru a simboliza apărarea țării.
Din cauza (ori datorită, nu știu) acestor motive, în prezent se dezbate locul acesteia dacă va fi sau nu mutată din Piața Unirii. Unele surse spun că pe lângă statuia lui Mihai Viteazul, alături de cea a lui Emanuil Gojdu, vor fi amplasate într-un fost cimitir, fiind vorba de fostul Cimitir Olosig, unde se va amenaja un parc.
[mashshare]
Reîntoarcere și dăinuire
În timp ce primăvara își intra serios în drepturi, natura revenea la viață, peste tot atmosfera se schimba și totul devenea mai verde, mai viu, mai colorat, un domn viteaz și neînfricat se proclama conducător a trei regiuni. După ce a reușit să le unească pe acestea ca trei surori, lucrurile au început să se schimbe. Întâlnirea lor a stârnit ”emoții” în sufletele unora, ceea ce a atras în același timp și un sentiment de nemulțumire. Domnul nostru viteaz, văzându-se în această situație, a cerut ajutorul prietenilor lui. După ce a reușit să așeze puțin lucrurile, unul dintre ei a fost încercat și apoi stăpânit de propriile ambiții. Fiind dominat pe zi ce trece tot mai mult de invidie și răutate a hotărât să pună la cale un plan frate cu diabolicul.
-Nu, nu, nu! Nu se poate! Nu pot permite așa ceva! Asta nu mai poate continua! Adică eu l-am ajutat să își recapete puterile, iar eu am ajuns să stau pe margine? Nu! Așa ceva nu voi permite! , își spunea cu înverșunare cel care nu mai suporta gloria prietenului său.
Se plimbă dintr-o parte în alta. Gândul la înfăptuirea unui astfel de plan începe să-i surâdă din ce în ce mai mult. Face trei pași înainte, își mângâie barba cu mâna dreaptă,se întoarce și se oprește-n loc. Privirea-i cade-n jos, iar sprâncenele groase i se ridică. S-a horărât, decizia a fost deja luată în mintea sa. Cel căruia i-a întins mâna pentru a-l ajuta, acum era deja mort în capul său.
La scurt timp, sufletul domnului viteaz se plimba nestingherit pe plaiurile celor trei surori. Se oprește însă la una dintre ele.
-Dragul meu domn, rămâi la mine, îi spunea cu glas duios sora cea mai mare.
-Aș face-o cu mare drag, doar că nu știu cum. Am fost trădat de cel mai bun prieten și acum hoinăresc pe meleagurile pe care le-am purtat mereu în inimă.
-Bine, am înțeles. Dacă găsesc eu o cale prin care să te fac să rămâi aici, vei sta?
-Fără îdoială, îi răspunse scurt.
În câteva clipe niște raze de soare și o briză de vânt îl învălui și se trezi apoi având corpul de piatră. Se simțea tare și rigid, nu-și putea muta brațele, picioarele…
-Oh, sunt o stană de piatră.
- Ospitalitatea intră în era deciziilor strategice la TopHotel Conference 2026 - aprilie 29, 2026
- Au început înscrierile la TopHotel Awards 2026 - ianuarie 23, 2026
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025


Leave A Comment