Un popas la Colegiul Național ”Emanuil Gojdu”

A fost ridicat în 1896, de către arhitectul Knapp F. pe malul Crișului Repede, în care a funcționat inițial Școala arhireală. Prima sa atestare documentară însă datează din 1919 când este semnat  de altfel și actul înființării noului liceu. Puțin mai târziu încep în mod oficial înscrierile primilor elevi, urmând ca noua citadelă de cultură să își deschide porțile, începând cursurile prin inaugurarea anului școlar.

Următorii ani au constituit o perioadă de tranziție pentru noul liceu orădean, între 1920-1923, trecându-se pe rând de la predarea în limba maghiară la cea în limba română, o dată cu adoptarea noii programe școlare a lui Spiru Haret în detrimentul celei maghiare, care era în vigoare în școlile transilvănene, încă din 1883.

În 1944 devine cunoscut sub titulatura de „Liceul românesc de stat”, iar anul următor revine la vechea denumire  legată în mod onomastic de patronul său spiritual. Un proces similar și onorific va avea loc în anul 1970, pecetluind o dată pentru totdeauna denumirea, statutul și renumele instituției de școală românească de prestigiu.

În prezent, denumirea oficială a instituției este aceea de Colegiul Național „Emanuil Gojdu”. Titulatura sa nu este un profană, trădând serioase valențe pline de profunzime. „Gojdu” nu este doar un nume istoric al unei personalități de marcă, ci este un spirit inovator și dinamic, un spirit care impune în mod imperativ perseverență, muncă și dorința de a fi cel mai bun. El este un fel de roată a olarului care modelează conștiințe, formându-le superlativ printr-un progres continuu.

[mashshare]

ZiggY

O altfel de oră de dirigenție

Mă trezesc deodată în prima bancă. O sală imensă și plină de tineri care așteptă cuminți pe scaune. Unii mai chicotesc, alții stau liniștiți și câțiva mâzgălesc pe la sfârșitul caietelor. Sună clopoțelul. Nu știu la ce să mă aștept și simt cum încep să-mi transpire palmele. Se-aude un scârțâit. Cineva deschide ușa. Toată lumea se așează repede în bănci. Apare după câteva clipe în fața noastră un domn cu statură impozantă, cu o vestimentație de secol XIX și un catalog ținut elegant pe partea stângă.

-Bună ziua, dragii mei! ne salută pe un ton cald și se așează la catedră.

Prezența sa îmi dă emoții. Mă uit la el, iar fața încărcată cu straturi subțiri și rare, ochii ageri și nasul bine definit îi conferă un aer sobru. Se uită apoi la noi, se ridică în picioare și începe să se plimbe prin clasă. Cu toții îl urmărim cu privirea. O liniște mormântală se așternu ușor. Ajunge iarăși în față. Ne curpinde pe toți cu ochii săi largi și ne spune:

-Dragii mei, ce-nseamnă pentru voi a fi patriot? întrebă el aproape părintește.

-Să-ți iubești țara, răspunseră mai multe glasuri în cor.

-Așa este, aveți dreptate, zise el zâmbind la auzul acestor cuvinte la care parcă se aștepta. În afară de asta mai vreți să adăugați ceva?

Murmurau câțiva copii, dar niciunul nu știa ce să mai zică. Apoi interveni din nou:

-Credeți că cineva își poate iubi țara dacă nu-l iubește pe Dumnezeu?

Nu se aștepta nimeni la aceste cuvinte, astfel încât căzuseră pe gânduri. Cu privirile rătăcite și buimăcite, îl urmăreau pentru a fi luminați.

-Dragi copii, știți că toți cei care și-au vărsat sângele pentru țară erau creștini, așa-i?

-Da.

-Ei, asta înseamnă că atunci când un om e credincios, îl iubește pe Dumnezeu și, implicit își va iubi și țara, alături de poporul din care face parte. Pe mulți după asta îi veți deosebi și așa vă veți da seama care e sau nu patriot. Așadar, fiți mândri și recunoascători pentru originile voastre și nu uitați să fiți patrioți adevărați!

Glasul său blând care era în contradicție cu înfățișarea sa sobră, ne mângâia sufletele și le umplea cu învățături și cugetări înalte. La scurt timp se-aude iarăși clopoțelul. Mă trezesc în pat de data asta. Mă uit la ceas. E trecut de miezul nopții. Îmi las înapoi capul pe pernă, în mintea mea încă răsunând: ”Să fiți patrioți adevărați!”

Echipa Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România

Cauți informații despre România frumoasă? Aici găsești postări turistice, fotografii spectaculoase, video dinamice și un strop de motivație de la români!
Echipa Zig Zag prin România

Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)