Vârful Piatra Grăitoare și mantia fermecată

A fost odată un tărâm fermecat, unde toate obiectele aveau puteri magice, iar celor de aici le era interzis să le ducă în alte locuri sau să le vândă străinilor. Granițele acestui tărâm erau bine străjuite și oricine le trecea era controlat la sânge. Într-o zi, un tânăr viclean a reușit să scoată de pe acel tărâm o mantie fermecată. Când autoritățile locului și-au dat seama, au pus să fie urmărit și adus la judecată. Acesta și-a petrecut întreaga viață pe fugă și a sfârșit pe vârful munților. Nimeni nu a aflat unde a ascuns mantia și mulți ani la rând a fost căutată până a devenit o legendă.

În călătoriile mele am ajuns într-un han din Țara Crișurilor, un loc apropiat de tărâmul fermecat. Aici am auzit și eu povestea acestui tânăr și a mantiei fermecate, într-un moment de mare sărbătoare după ce am învins pe zgripțuroiacă. Am încercat să obțin cât mai multe informații și am pornit în căutarea mantiei. După lungi căutări am ajuns pe un vârf de munte, dincolo de o pădure de brazi. Am poposit aici, m-am așezat și mă uitam dezorientat încotro să îmi continui drumul.
– Știu ce cauți, Ziggy! se aude o voce puternică și pătrunzătoare.
– Cine ești?! răspund eu în timp ce mă ridic și mă uit stânga, dreapta.
– Eu sunt Piatra Grăitoare! Șad pe vârful acestui munte de milioane de ani și știu tot ce mișcă pe aici. Mulți au căutat mantia fermecată, dar secretul se află la mine.
– Erai aici când acel tânăr fugea cu mantia?
– Mai mult de atât, eu l-am adăpostit. A stat ascuns aici pentru mult timp și m-a părăsit mergând într-o altă lume.
– Cum e să păstrezi un asemenea secret pentru atâta timp?
– E greu, Ziggy, mai ales când ești singur. Îi mai am pe frații mei care se văd în zare, dar ei nu au stat cu un om așa cum am stat eu și nu au cum să înțeleagă. Uneori mă macină și de aici simt nevoia să spun cuiva acest secret. Mantia este ascunsă undeva în adâncul munților. Dacă vrei să ajungi la ea, trebuie să găsești o hartă ascunsă în peștera vie și să o descifrezi.
– Vorbești despre peștera de pe Valea Sighiștelului? Am ajuns acolo și aproape că m-am îngropat de viu, vrăjit fiind de zmeoaica cea posesivă. În rest, da, chiar am găsit o hartă. După ce m-am trezit, am căutat să beau căci îmi era tare sete. Am căutat în niște sticle, iar într-una din ele era această hartă. Am luat-o curios și am păstrat-o.
Scot harta ca să i-o arăt și continuu, uitându-mă peste ea:
– Totuși, nu-mi spune nimic despre mantie.
– Dacă descifrezi harta, vei ajunge la locul unde e ascunsă mantia. Cu aceasta vei putea ajunge oriunde îți poftește inima, doar în câteva clipe. Nimic nu îți va fi imposibil!
– Mulțumesc, Piatră Grăitoare, pentru că ai ales să-mi împărtășești mie acest secret. Te las acum și îmi continuu drumul în căutarea mantiei fermecate.

Am coborât de pe munte mulțumit că am mai aflat un mister de pe aceste creste pietroase. Se pare că am fost la locul potrivit, la momentul potrivit. Încep să cred că nimic din ce mi se întâmplă nu este întâmplător. Trebuie neapărat să găsesc pe cineva care să mă ajute să descifrez harta.