Zig-zag în tainele unui florar

”Totul a început când aveam 12 ani și umblam cu bunica la piață și stăteam și mă uitam la tarabe… După aceea, cât am fost licean am început să umblu în vacanțele de vară, să lucrez la serele din Ungaria. Din ʼ96 am început activitatea în acest domeniu, iar în Oradea m-am mutat din 2007, lucrând înainte 12 ani în Budapesta. Florăria e deschisă de 8 ani, iar toate aranjamentele sunt naturale și inspirate din natură. Cea mai mare provocare de până acum în activitatea mea a fost de a forma gustul floristicii, concepția oamenilor față de creație, de a vedea florile altfel, de a încerca să considere un buchet frumos prin ceea ce oferă buchetul respectiv, fie că e vorba de flori, de verdeață sau toate accesoriile naturale care se pun. (…)

Tot timpul răsună dintr-un colț muzică clasică. Peisajul e completat de o băncuță pentru 2 persoane, foarte rustic construită și e umplută cu flori curgătoare pe lângă. Astfel, cine se așează, e înconjurat de flori pe lateral, sus, jos și poate asculta și muzică simfonică. De multe ori, noaptea când treceau îndrăgostiții pe lângă chioșcul nostru din Piața Unirii când era acolo, se așezau pe băncuță și stăteau. Și dimineața găseam postere înfipte în ușă cu pioneze: ‹Vă mulțumim pentru momentul plăcut pe care ni l-ați oferit!›.

Vreau ca prin ceea ce fac, să las ceva în urmă, astfel încât să inspir tinerii să aleagă acestă meserie.”

[mashshare]

ZiggY

Cum faci artă din aranjarea florilor ?

După o zi plină de drumeții și alte peripeții, am tras într-un târg să mă odihnesc. Aici am intrat la un han și am comandat ceva de-ale gurii. Trebuia să îmi astâmpăr foamea. Am mâncat bine. M-am îndestulat cu nenumărate bunătăți locale și sucuri naturale. Am mulțumit gazdei și am ieșit să văd ce se găsește prin târg. Tot felul de negustori te îmbiau cu produsele lor, spunând că sunt cele mai bune.

– Plăcinte calde! Plăcinte calde avem! Cele mai bune din ținut!
– Mere! Pere! Prune uscate! Bunătăți de la munte! Poftiți cu toateee!
– Căciuli de blană! Cele mai fine! Pentru vară, pentru iarnă! Hai și le probați!
Nu m-am putut abține să nu gust din fiecare bunătate. Am probat chiar și câteva căciuli de blană, dar am rămas cu a mea. Mi-am continuat plimbarea prin târg și chiar în mijloc am găsit o tarabă gigantică, plină cu flori. M-am apropiat și am admirat. Erau cele mai frumoase flori pe care le-am văzut vreodată.
– Ce flori frumoase! exclam eu fără să îmi dau seama.
– Apropie-te tinere! Sunt aduse din toate împrejurimile acestui ținut.
– Sunt mulți negustori cu flori aici, în târg. Cum se face că aici vin cei mai mulți oameni?
– Tinere, florile mele atrag atât de mulți oameni datorită felului în care le aranjez. Folosesc doar elemente naturale și îmi las creativitatea liberă. Nu am limite când vine vorba de flori.
– Vreau flori pentru nunta fiicei mele! spune o doamnă cochetă.
– Eu vreau cel mai frumos buchet pe care îl ai! se aude un domn chipeș din depărtare. Soția mea merită ce e mai bun.

Lumea începea să se îmbulzească. Nu am putut să stau mult acolo, de vorbă cu negustorul. Era cel mai căutat. Cred că Margareta, o prințesă despre care am auzit, ar fi tare încântată să îl cunoască.
Mi-am continuat drumul și am ieșit din târg. Nu departe, am ajuns la o casă, în spatele căreia erau câmpuri întregi de flori. Bat la ușă, dar nu îmi răspunde nimeni. M-am dus în spate și am văzut flori cât cuprinzi cu privirea. De toate culorile și de toate felurile. Le-am examinat puțin și mi-am dat seama că seamănă mult cu florile negustorului cu care am schimbat câteva vorbe. Poate o fi chiar casa lui.
– E superb să faci ceea ce îți place și să mai ai și succes, spun eu cu voce tare.

Plec mai departe pe drumul meu și cuget. Mi-am dat seama că atunci când faci cu adevărat ceea ce îți place nu ai cum să nu ai succes. Pasiunea și devotamentul duc succesul tău la un nivel fără limite.
Așa s-a întâmplat și cu o tânără designer de rochii de mireasă. Tare mă mai întreb, cum ajung astfel de oameni să fie cunoscuți și apreciați de o lume întreagă?

Echipa Zig Zag prin România