După al doilea război mondial, România nu o ducea bine deloc. Moldova, în special, era mai săracă decât alte zone.
Lumina zilei, am văzut-o în Ungureni, o comună apropiată de Botoșani. Tatăl meu de acolo se trage.
Comunismul și colectivizarea au început iar lucrurile se înrăutățeau…
Înainte de ’52 a plecat un unchi cu soţia lui…au pornit spre Vişeu și s-au stabilit acolo.
Ne-au chemat şi pe noi, mama, tatăl şi doi fraţi. Am ajuns în același oraș. Eram un copilandru pe atunci, aveam doar 6 ani.

M-am bucurat mult de șederea aici încât nici nu am simțit cum a trecut timpul…
Vremea studenției a venit și am zis să merg Moldova că poate revin pe meleagurile natale.
Dar tata a murit între timp…Inima îmi spunea să rămân și să fac cinste locului . În plus, copilăria, adolescența, realizările, bucuriile, tristețile…toate sunt legate de Vișeu. Așa am devenit maramureşean, prin adopţie.

N-o să-mi uit niciodată rădăcinile, dar mă simt în primul rând maramureşean. ”