Mocănita, Valea Vaserului

Era într-o Joi dimineața, in jur de ora 8:00. Merg la ghișeul de bilete si achit. Primesc 3 tichete pentru un prânz unde va fi prima oprire a Mocănitei si un bilet precum erau cele de tren acum câțiva ani.

Cum le primesc deja se aude șuierul puternic ca este gata de plecare. Urc si ce sa vezi? Vagoane mici, locuri bine organizate. În coltul din stânga o soba mica falnica ca un soldat, sta neclintita știind ca misiunea ei este de a încălzi încăperea.

Se aude din nou șuierul puternic, dar mai lung semn ca Mocănița nu așteaptă pe cei întârziați. Si pornim…

Părăsește îndată stația si mă trezesc dus într-un peisaj mirific. Pe partea stânga curgea râul Vaser. Pe partea dreapta eram surprins plăcut de o paleta de culori magica a munților acoperiți de toate soiurile de copaci pornind de la un verde închis pana la un roșu cărămiziu. Aveam impresia ca toata natura a luat viața aici.

Eram prins ca într-un joc. Viteza Mocăniței de a se strecura pe calea ferata îngusta împotriva râului Vaser care curgea, era ca într-un joc al voinței. Aerul tare si curat si-a făcut imediat simțita prezenta, iar pe alocuri, pe vârfuri se zăreau razele unui soare care se străduia sa cucerească munții.

Mocănița face prima oprire. Alimentarea cu apa. Durata 10 minute, suficient cat sa guști o palinca arămie data chiar de gazdele care ne plimbau.

Ultima oprire stația Paltin. Se anunța pauza 1 ora. Nici nu apuc sa cobor pentru ca muzica populara si mirosul de grătar mă poftește sa iau loc la una din mesele aranjate lângă râu.

Deja simțeam cum masa va aștepta pentru ca muzica nu-ti dădea pace sa stai locului. Veselia se încheie cu o masa, multe învârtite jucate și gânduri ca aceasta experiența trebuie repetata.