Nimic nu se pierde, totul se transformă!

Tradiționalul și tendințele actuale se împletesc armonios în povestea atelierului șezătoare Mândra Chic din Mândra, în Țara Făgărașului. Locul e, în fapt, un studio în care mâinile dibace și blânde ale unor doamne creează zestre contemporană, din dragoste și respect pentru trecut. Se lucrează manual fie pentru a recondiționa articole, fie pentru a le crea sau recrea. Materialul în jurul căruia gravitează activitatea acestui atelier este pânza. Aici se primesc pânze și ii vechi și, în schimb, se oferă tricouri cu mesaje faine, imprimate sau cusute. Poți fi, astfel, un fotograf mândru, un om bun sau o româncă mândră!

Muzeul de Pânze și Povești este un proiect Mândra Chic, întreținut din profitul obținut prin vânzarea articolelor de la atelierul de zestre contemporană românească. Muzeul se afla, inițial, într-un alt loc, dar a fost redeschis aici, la numai câțiva pași de atelier. Casa în care se află acum muzeul e o casă veche, construită în 1914. În anii 1980 a început restaurarea și, de atunci, se tot muncește pentru conservarea acesteia. 

Cizmele acestea țineau o viață!

Printre piesele din muzeu care ne-au atras atenția au fost obiectele vestimentare ale bunicilor. Pantalonii bărbătești erau țesuți la război, încălțămintea se comanda la o fabrică renumită din Agnita și era menită să dureze ani buni. Am avut ocazia să atingem cizmele bunicii, create dintr-o piele foarte dură și ni s-a spus că țineau „o viață”. Iar dacă se întâmpla să se deterioreze, le reparau, nicidecum nu se aruncau.

Despre începuturile casei care găzduiește muzeul se mai leagă o altă poveste. Cuvintele cheie sunt anii 1920 și America. Acest puzzle poate fi completat numai dacă faceți o vizită la Mândra.

Pe prispa casei găsim câteva afișe cu reguli de respectat și un program, iar câțiva pași mai încolo ochii ni se opresc la multe picturi pe sticlă create de copii, în cadrul unor ateliere care se desfășoară în această casă, pe timpul verii. O parte din cei mici găsesc modalitatea perfectă de a se întoarce în acest loc peste ani și își lasă picturile la muzeul. Alții, care par mai nerăbdători, și-au luat, deja, picturile cu ei acasă.

Nu ne credeți pe cuvânt! O călătorie în Țara Făgărașului e plină de surprize plăcute: loc de rugăciune la Mănăstirea Brâncoveanu, lecții de viață la Herghelia din Sâmbăta de Sus, parfum de istorie la Cetatea Făgăraș, ilustrarea vieții sașilor la Biserica din Cincșor.

Cu emoții în zigzag,

Nicoleta Felea

Fotografii realizate de Elena-Andreea Acăprăriței