În vara anului 1941, Oficiul pentru controlul străinilor din Ungaria (inclusiv teritoriile reocupate în urma Dictatului de la Viena) a ordonat strângerea evreilor care avuseseră cetățenie străină. Evreii care erau stabiliți de mulți ani în Oradea au fost strânși împreună cu familiile lor. Mulți dintre ei au fost arestați și transportați în condiții inumane în Polonia, predați autorităților germane și exterminați la Kamianeț – Podilski. Bărbații între 18-45 ani au fost duși în detașamente de muncă.
O dată ce Ungaria e ocupată de către armata germană, situația evreilor s-a înrăutățit. Au fost obligați să poarte steaua galbenă, averile le-au fost confiscate și s-au înființat două ghetouri, de unde, începând cu 25 mai 1944, au fost transportați în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau. La data eliberării orașului, în Oradea mai erau doar 6500 de evrei, număr ce cuprinde și persoane din localitățile limitrofe orașului și pe cei 1000 de evrei refugiați din Bucovina.
În prezent, comunitatea evreiască, ce în urmă cu câteva decenii reprezenta aproape o treime din populația orașului, formând cea mai mare comunitate evrească din Transilvania, nu depășește 600 de suflete. În locul celor dispăruți a rămas doar un monument în marmură neagră, care a fost ridicat în apropierea sinagogii ortodoxe.
[mashshare]
ZiggYHalucinație sau vis despre holocaust
Sunt de ceva timp în Oradea și aflu că aici a fost cea mai mare comunitate de evrei. Trecând pe la sinagoga ortodoxă, un monument negru îmi fură atenția. Citesc repede rândurile inscripționate și cad pe gânduri…
-Eliza, Eliza! striga disperată vocea unui bărbat care înota în puhoiul de oameni ce se îndrepta spre gară.
Un rând imens de oameni mergeau îngrămădiți sub îndrumarea unui glas aprig care-i conducea. Mame cu copii în brațe, bărbați, tineri, bunici și nepoți se îmbulzeau pe străzile orașului. Niciunul dintre ei nu știa și nici nu bănuia ce-i așteaptă. Toropeala de afară îi storcea pe toți de energie și din când în când un strop cristalin aluneca pe obrazul unuia dintre ei, căzând pe strada fierbinte și însetată.
-David, David! se auzea alt glas, subțire și fragil al unei fetițe. Dragul meu frățior, unde ești?
La scurt timp toată mulțimea a ajuns pe peronul gării. Ochii fulger ai lui David au zărit-o imediat pe Eliza, după lungi căutări și strigăte. A început să alerge repede spre ea și când să ajungă să o prindă de braț, ea a fost urcată în vagon. Abia atunci l-a observat și ea. Un tumult de lacrimi i-a copleșit pe amândoi, încât abia se mai puteau vedea.
-Eliza, draga mea surioară! o striga cu durere glasul tânărului bărbat.
-David, frățiorul meu scump! îi răspunse vocea stinsă a fetei.
Toți oamenii au fost siliți apoi să urce în tren, stând îngrămădiți de nici un pai nu aveai unde să arunci în compartiment. Și trenul a plecat…
Vremea trecu, iar după câțiva ani, pe același peron un bărbat cu trupul supt de vlagă, cu părul puțin albit, cu hainele spălăcite, dar cu aceeași față senină și zâmbet cald aștepta pe o bancă. Avea un buchet de lăcrămioare în mână, iar spiritul său era mult mai liniștit de data aceasta. După îndelungi ore de așteptări, sosi un tren întârziat cu vechi deportați. Se ridică de pe bancă și din al doilea vagon coborî o tânără slăbită, cu părul lung și o rochie învechită. Ochii ei limpezi căutau parcă ceva anume. În sfârșit! Îl văzuse pe fratele ei și alergă necontenit spre el. Acesta o ridică în brațe și un șiroi de lacrimi iarăși îi năpădiră, însă de acestă dată de fericire. Îi oferi buchetul.
-Ah, florile mele preferate! Mulțumesc dragul meu frate, îi spuse zâmbind.
-Hai să mergem acasă. De-acum e timpul nostru… Și s-au îndreptat cu pași liniștiți către casă.
- Ospitalitatea intră în era deciziilor strategice la TopHotel Conference 2026 - aprilie 29, 2026
- Au început înscrierile la TopHotel Awards 2026 - ianuarie 23, 2026
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025
Leave A Comment