Frumusețea vieții de călător

Tot orașul voia, toată lumea vorbea de expediții și descoperiri importante care aveau să se întâmple. Urma să se întâmple ceva. Nu știam exact ce, dar am reușit să aflu locul. Mi-am grăbit pașii într-acolo încât voiam neapărat să aflu despre ce este vorba.

Am fost întâmpinat de o clădire mare și frumos decorată. Mici elemente care mă făceau să mă gândesc la atrăgătoarele linii feminine erau reprezentate ici, acolo. O intrare mare și larg deschisă mă aștepta. Pășesc ușor printre oameni și ies pe partea cealaltă. Mulți oameni se îmbulzeau în jurul unei mașinării ciudate de metal care scotea fum.

– Ce mai e și asta? Și ce e cu atâta fum?

Spun eu, cu speranța ca cineva să mă audă.

– Nu e fum tinere, sunt aburi. Aceea este o locomotivă cu aburi. Are o putere extraordinară și poate duce multă lume aproape oriunde în lume.
– Cum așa? De unde știți?
– Eu sunt cel care o dirijează. Eu stau acolo sus și o fac să meargă în ce direcție vreau.

Era un tânăr îmbrăcat militărește. Mândru nevoie mare când spunea cuvintele acestea.

– Dacă ai ști cât de frumoasă e viața de călător. Merg prin multe locuri, aud multe povești și cunosc foarte mulți oameni. Asta e fericirea pentru mine. Voi ajunge prin toată lumea cu această mașinărie. Tot ce trebuie să fac e să mă asigur că are apă și cărbuni și totul merge strună. Unde te duc tinere?
– Eu momentan rămân aici, nu plec de aici până nu cunosc în întregime aceste locuri.
– Cum vrei tu, eu am plecat!

Din câteva mișcări a sărit în acea mașinărie și nu știu ce a făcut, dar mai mult abur a  început să iasă prin hornul gigantic. Imediat a început să se miște. Roțile trosneau, scârțâiau și se învârteau din ce în ce mai repede. Trăgea alte cutii de metal pe roți, în care stăteau oameni. Toți ieșeau la geam și făceau cu mâna. Le-am făcut și eu din mână și i-am privit cum se îndepărtează.