Palatul Sonnenfeld: un vechi simbol al prosperității evreilor orădeni

La începutul secolului XX, în Oradea, comunitatea evreilor înflorea. Populația era în creștere vizibilă, ajungând până la 15.000 de locuitori – înainte de al II-lea Război Mondial număra 30.000 de suflete, o treime din populația orașului.

Sinagogile, cimitirele pe care le vedem și astăzi sunt mărturie a vieții lor religioase. Fabricile, întreprinderile, tipografiile și magazinele lor îmbogățeau viața economică a orașului. Holocaustul a distrus, însă, “paradisul” pe care evreii orădeni și l-au construit pas cu pas. Foarte mulți dintre ei au pierit în lagărele naziste sau au migrat în Israel și alte țări.

Astăzi, comunitatea evreilor numără doar câteva sute de oameni, dar strămoșii lor de la începutul anilor 1900 au avut grijă să lase orașului o moștenire arhitecturală deosebită. Palatul Sonnenfeld de pe strada Moscovei este o fărâmă din tezaurul clădirilor construite din inițiativa evreilor.

Edificiul a aparținut lui Adolf Sonnenfeld, un om înstărit al Oradei, pe atunci proprietarul unei tipografii. Arhitectul Frigyes Spiegel este cel care l-a proiectat în stilul artnouveau, iar construcția propriu-zisă din beton și cărămidă s-a realizat între 1911-1912. La parter funcționa cea mai mare tipografie a orașului. La etajul I locuia familia Sonnenfeld, iar la etajele II și III se aflau apartamente date în chirie avocaților, medicilor, pictorilor etc.

În 1944, bărbații din familie au fost deportați la Auschwitz. Augustin, fiul lui Adolf, s-a întors din lagăr, iar în 1947 a fost forțat să doneze tipografia statului.

În timpul perioadei comuniste, aici a funcționat clubul Tipografilor și clubul Tempo, după care, treptat, a decăzut într-o ruină.

Restaurările recente care s-au făcut, mai ales la nivelul fațadei, îți reamintesc acum de un vechi simbol al prosperității evreilor orădeni.

[mashshare]

ZiggY

Cum gândesc evreii bogați: idei de la Palatul Sonnefeld

Comunitatea evreiască din Oradea și-a pierdut din strălucire din perioada interbelică. Ce rămâne acum în urma lor sunt exemplele oamenilor de succes ai acestei etnii și clădirile construite de aceștia. Îți amintești de Palatul Vulturul Negru sau de Palatul Miksa Moskovits? Sunt câteva dintre clădirile reprezentative pe care le-am descoperit, deja, în Oradea. Evreii bogați, de la începutul secolului, au cerut construirea lor. Ei dețineau afaceri prospere în diverse domenii. Circuitul economic al vremii depindea de participarea lor.

Și iată-mă ajuns, acum, la Palatul Sonnenfeld. Fațada restaurată și activitatea de la parter au mai curățat un vechi diamant acoperit de praful timpului. Privind-o în continuare, o întrebare își face loc printre firele păr și începe să-mi bântuie mintea. Cum gândesc evreii bogați, de au avut rezultate atât de diferite față de majoritatea?…

Nu-mi găsesc răspunsul pe loc, dar, câteva zile mai târziu, într-o duminică seara, străbat din nou străzile orașului. Spontan, fără să-mi fi planificat aceasta, ajung la Sinagoga Viznitz, un reper mai ascuns al orașului. Vechiul locaș al evreilor nu mai funcționează acum, dar adăpostește câteva utile spații comerciale.

În cercetările mele, cu care deja te-ai obișnuit, noaptea mă prinde iar pe drumuri. Un vânt hai-hui mă face să mă afund în haine, iar privind spre cer, câțiva picuri mici de ploaie mi se striveau de față într-o tăcere asurzitoare. Străduța părea pustie. Cercetez o altă clădire, tot evreiească, dar de data aceasta îmi reapare în minte întrebarea de acum câteva zile.

Printre mișcările mele curioase și dilema nerezolvată, observ în dreptul sinagogii un domn în vârstă, înalt, cu o barbă stufoasă. E îmbrăcat destul de sobru și se îndreaptă spre mine.

– La ce uiți așa insistent tinere? mă întreabă direct și tăios.

– Păi, păi… să vedeți… Mă uitam la vechea sinagogă a evreilor. O întrebare încă mă bântuie și vreau să-i aflu răspunsul.

– Sunt evreu!

Sinceritatea lui și economia de cuvinte mă frapau.

– Înțeleg! răspund automat, imitâdu-i fără voie tonul tăios. Asta înseamnă că știți multe despre comunitatea strămoșilor dumneavoastră din perioada interbelică.

– Poate. Ce treabă ai tu cu asta, băiete?

Devenise suspicios.

– Stați așa să vă explic… spun ușor afectat.

Urmează câteva minute de povestire a călătoriei mele pe meleagurile acestui popor de la care învăț mereu.

– Bine, Ziggy! M-ai convins! Ce vrei să știi?

– Cum gândesc evreii bogați? De ce Adolf Sonnenfeld era un om atât de înstărit?

– He, he, începe el mândru, tipul s-a remarcat în Oradea prin abilitățile sale. Știa un lucru sigur: ca să te bucuri de prosperitate financiară, banii trebuie să circule dar mai ales să vină din urma unui schimb de valoare.

– Asta ce înseamnă?

– Adică, el a construit un palat imens care și acum îi poartă numele. Cunoștea prea bine faptul că doar a investi bani în ceva care nu-ți aduce bani înapoi, pe termen lung te va sărăci. Așa că el locuia cu familia în palat, dar pe de altă parte, tipografia și închirierea apartamentelor îi aduceau mult mai mulți bani în buzunar. Un secret simplu pe care ai mei conaționali încă îl aplică. Tot timpul își construiesc și își diversifică sursele de venit pentru ca banii să circule mereu în viața lor.

Îl privesc cu un zâmbet mare pe chip.

– Am impresia că nu mai este doar un secret al evreilor.

Zâmbește și el, minune!

– Ziggy, ai dreptate, e o idee pe care toți oamenii sunt liberi să o aplice.

Vântul se întețea, iar stropi mai mari se organizau în formații de luptă.

– Cred că ar trebui să plec acum. Vă mulțumesc pentru ideea aceasta!

– Știi ce ai de făcut cu ea, Ziggy?

– Să o fac să circule? răspund cu un zâmbet strengăresc.

– Înveți repede, puștiule! Auzind asta, îmi arăt încântarea. Dar nu durează mult și mă smerește, adăugând:

– Nu ești atât de naiv pe cât pari, zice aceste ultime cuvinte și se retrage.

Uitându-mă la pozele palatului Sonnenfeld îmi amintesc și acum de conversația cu acel evreu bizar.

Mesajul lui merge mai departe!

Echipa Zig Zag prin România