Piața Ferdinand din Oradea: o întâlnire a minților strălucite

Piața Ferdinand a fost de multe ori în drumurile prin oraș. De fiecare dată o surprindeam în momente diferite ale zilei. Lumina Soarelui, umbrele jucăușe ale norilor sau iluminatul stradal pe timp de noapte îmi ofereau o imagine mereu nouă. Totuși Piața Ferdinand îmi inspira încredere si stabilitate.

Fiecare clădire ce o compune e importantă pentru viața culturală, economică sau socială a orașului.

Într-o noapte, locația era inundată de luminile leneșe ale felinarelor.

Mă opresc ca s-o fotografiez.Pe stradă doi- trei oameni încă se bucurau de o plimbare de seară.

Mă așez pe o bancă, în mica oază de verdeață iluminată din centrul pieței.

Oare de ce mă doare așa de tare capul? Mă întreb nedumerit. Parcă e un mesaj care vrea să se facă știut acum. Mă întind puțin pe bancă. Închid ochii și ațipesc

-Ziggy, hai cu noi la masă, se auzi vocea impunătoare a unui bărbat.

Mă trezesc în fața unei mese rotunde în sala maiestuoasă a unui palat in stil baroc. La masă erau 8 persoane, bărbați si femei îmbrăcate in stiluri foarte diferite.

Toți erau veseli si bine dispuși. Discutau și serveau mâncăruri alese.

-Ziggy hai cu noi aici la masă, repetă_bărbatul aflat în centrul mesei. Era îmbrăcat in haine de general, strălucitoare. Avea o mustață bine aranjată și o expresie încrezătoare pe chip.

Toți s-au oprit din vorbă. Mă studiau cu atenție.de această dată.

– Unde mă aflu? Întreb eu dezorientat.

– Stai liniștit tinere, ești pe mâini bune, adăugă un domn mai rotofei îmbrăcat turcește, în haine de negustor. La gât avea un ceas clasic.

-Haideți mai bine să ne prezentăm lui, replică primul bărbat zâmbind. Eu sunt Generalul Ferdinand. Prietenii îmi mai spun Regele. Continuați voi vă rog!

-Eu sunt Hermes, spuse negustorul ușor încurcat. Mi se mai spune Bazar.

Ceilalți râseră.

-Unde sunt pietrele prețioase pe care mi le-ai promis ? se răsti la el în joacă o tânără domniță încântătoare. Acuși vine spectacolul și trebuie să fim pregătiți.

-Se rezolvă, se rezolvă, răspunse Hermes, consultându-și agenda.

-Așa spune mereu, râse tânăra. Ziggy, eu sunt Maria, actrița. Publicul mă știe sub numele de Regina. Aplauze vă rog!

Ceilalți o aplaudară râzând.

-Eu sunt Sztarill, antreprenorul, spuse un bărbat mustăcios, îmbrăcat într-un costum, negru, elegant,ochelari și un joben frumos pe cap. Mă ocup de vestita cafenea orădeană EMKE și de închirierea apartamentelor de lux.

-Îmi pare bine,răspund eu admirativ, conștient că discut cu personalități de vază ale unei epoci apuse a Oradei.

-Să nu lungim vorba! Timpul înseamnă bani, continuă un alt domn în costum dar fără joben.

Ziggy, te salut! Eu sunt Istvan, bancherul care se ocupă de Casa de Economii a Comitatului. Este  prima bancă din Oradea, continuă el plin de mândrie.

-Așa face tot timpul, continuă o doamnă, frumoasă și foarte elegantă.

Era îmbrăcată într-o rochie de seară turcoaz. Avea mănuși albe, dantelate ce îi ajungeau până la coate.

– Parcă el ar fi singurul care câștigă bani, continuă ea indignată.

Toți erau diferiți! Totuși exista o atmosferă foarte plăcută în grupul lor. Parcă se completau reciproc.

-Ziggy, continuă aceeași doamnă, eu sunt Transilvania. Să-i lăsăm în pace acum. Mă ocup de hotelul cu același nume din centrul Oradei.

Mai sunt două persoane, spuse Ferdinand voios.

-Eu sunt contele Levay, continuă un domn la vreo 50 de ani. Prietenii îmi spun colecționarul pentru că îmi place arta, arhitectura și tot ce ține de frumos.

-Asta înseamnă că-i plac și femeile, râse Maria.

-Hei hei, să-l lăsăm pe Ziggy să-i cunoască pe toți, interveni Ferdinand calculat.

-Eu sunt doamna Poynar, continuă femeia, mai sobră dar de o blândețe vădită. Mă ocup de spații comerciale și închirieri de apartamente.

-Uau, răspund eu, îmi pare bine să vă cunosc pe toți.

-Noi suntem spiritele care îngrijim de fiecare clădire din Piața Ferdinand așa cum o cunoști tu în călătoria ta.

-Care e povestea voastră? Cum de vă înțelegeți atât de bine? Păreți a fi o echipă fantastică!

-He he, răspunse Hermes, da suntem.

– Ferdinand a avut această viziune, acum mult timp, ca Oradea să aibă o piață plină de simboluri culturale, arhitecturale și economice, replică doamna Poynar.

Ferdinand urmărea atent schimbul de replici.

-El a văzut că suntem foarte diferiți dar a văzut potențialul din fiecare continuă Istvan. Știa că împreună suntem de neoprit.

-Așa că am avut încredere în viziunea lui și ne-am pus pe treabă cu entuziasm, răspunse Maria bucuroasă. Noi i-am inspirat pe arhitecți să proiecteze clădirile așa și pe cei din municipalitate cu alegerea spațiilor. Recunosc, m-am jucat aici.

Râsete la toată masa.

-Visul pe care l-am avut, continuă Ferdinand, am vrut să fie mare de tot! Să dea fiecăruia de la masă posibilitatea de a fi cea mai bună variantă a sa și în același timp să contribuim împreună la dezvoltarea orașului.

-Genial, răspund eu plin de admirație.

-N-a fost ușor să ne punem de accord, continuă Sztarill dar a meritat. Privește ce zonă frumoasă am realizat!

-Îi mulțumim lui Ferdinand pentru că a avut încredere în noi în tot acest process spuse Transilvania, privindu-l cu recunoștință.

-Secretul Ziggy este să iubești oamenii alături de care lucrezi. Sunt diferiți, continuă Ferdinand, dar e magic când îi faci să lucreze împreună.

Ne-am privit unii pe alții în tăcere preț de câteva clipe.

-Închin un pahar de vin roșu de pe Valea Ierului, în cinstea noastră și a oaspetelui nostru.

-Bine ai venit Ziggy, strigară toți în cor.

Picături reci și mari mi se striveau pe față. Ploua iar eu mă trezisem din scurtul meu somn cu aparatul foto strâns la piept. Dormisem 15 minute. Durerea mea de cap dispăruse ca prin farmec.

He he, râd eu, deci asta era. Locurile acestea frumoase voiau să-mi vorbească și tot ce aveam de făcut este să le ascult.

Îmi strâng straița și mai arunc o privire Pieței Ferdinand.

-Îți mulțumesc Ferdinand pentru acest mesaj! Mă îndrept ușor spre malul celălalt al Crișului căutând să mă ascund de ploaie.