Casa Poynár : o piesă în puzze-ul arhitecturii Oradiei

Arhitectura orașului de pe Crișul Repede era o chestiune importantă pentru comunitatea ce îl locuia, la începutul secolului XX. Conducerea Oradei de atunci dorea ca arhitectura clădirilor să fie armonioasă și impunătoare.

Avea însă o provocare! Chiar în cel mai frumos loc din oraș, piața Bemer (astăzi, intersecția dintre străzile Ferdinand și Grigorescu) se afla o construcție considerată a fi cea mai urâtă din zonă- Casa Poynár . Ce ironie!

Ea aparținea descendenților familiei Poynar și în acea vreme era sediul unor spații comerciale.

Nu doar conducerea orașului era nemulțumită ci și Kálmán Rimanóczy , proprietarul unui hotel și a unei băi cu aburi din apropiere, care voia să-și extindă afacerea.

În cele din urmă, Janos Poynár, proprietarul casei a fost de acord ca toată strada să fie îndreptată, inclusiv locuința lui.

Casa a ajuns în proprietate publică iar Kálmán Rimanóczy  a obținut ce-și dorea-a închiriat spațiul pentru 2000 de coroane pe an.

Janos Poynár a propus consiliului orășenesc, ulterior, ridicarea a unei case noi cu două etaje, lucru realizat de arhitectul Ferencz Sztaril în 1907.

Așa a apărut noua clădire, în stilul secession.

[mashshare]

ZiggY

Casa Poynár: Schimbarea, singura constantă

Casa Poynár : o piesă în puzze-ul arhitecturii Oradiei

De fiecare dată când vin de pe Pietonalul Republicii spre Palatul Primăriei, înainte să trec podul peste Crișul Repede văd Casa Poynar. Vălul timpului a trecut peste ea, dar nu i-a răpit din farmecul pe care îl avea inițial. Interiorul este complet modificat față de ce era odată.

Într-o după amiază, mai blândă, de februarie, când am trecut din nou pe lângă casa Poynar, m-am oprit să o fotografiez mai în detaliu. Montasem aparatul pe trepied și mă tot gândeam la diverse variante.

Un bătrânel pe care nu-l zărisem la început se tot uita, când la mine, când la casă. Avea ochelari ce ascundeau o pereche de ochi albaștri ce exprimau bunătate.

Se apropie mine la un moment dat:

-Așa-i că-i frumoasă băiete ?

-E drept!

-Când eram copil, arata și mai bine de atât. Tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, a văzut-o înainte să se reconstruiască în 1907 de Sztaril. Janos Poynar, proprietarul de atunci a făcut bine că nu

s-a încăpățânat să țină pentru el casa aceea urâtă.

-Ce l-a făcut să se răzgândească ? replic eu cu o curiozitate crescândă.

-Hmm, a văzut că schimbarea oricum va veni. Casa lui era catalogată drept cea mai urâtă din frumoasa piață Bemer așa că a cedat-o și s-a adaptat. Ba mai mult, tot el a propus reconstruirea ei în forma pe care dumneata o pozezi acum. Așa a creat ceva diferit, care a înfrumusețat și mai mult zona.

-Bine a făcut!

-Schimbarea vine peste noi toți băiete, continuă bătrânul, ațâțat de poveste.

Indiferent cât de solidă ar părea o situație, anii petrecuți în comunism m-au convins de acest lucru.

Și apoi, mai am o vorbă tinere: poți intra în împărăția cerurilor de bunăvoie sau împins cu forța, urlând și zbătându-te.

-Se pare că Janos Poynar a ales prima variantă, zic eu, înțelegând ce voia să-mi spună.

Râde.

-Întotdeauna avem de ales băiete! Te las să-ți termini treaba! Că vine vorba de schimbare, mă așteaptă nevastă-mea să-i mut mobila din sufragerie. Împărăția cerurilor mă așteaptă, gata să mă supravegheze. Râde cu poftă!

-Mi-a părut bine să vă cunosc! Eu sunt Ziggy!

-Viorel, de asemenea!

Priveam amuzat  cum bătrânelul trecea podul peste Criș.

De la Casa Poynar, am coborât pe Republicii, spre Holnaposok, cu un gând în minte: Schimbarea e singura constantă!

Echipa Zig Zag prin România