Nu avem nevoie doar de cărțile de istorie pentru a afla trecutul poporului nostru. Noi am experimentat asta cu o simplă plimbare prin orașul de pe Cibin. Am descoperit  lecții de istorie chiar sub pașii noștri!

 

Orașul Sibiu a fost menționat în documente pentru prima dată pe 20 decembrie 1191, cu numele latinesc Cibinum. Pentru a ne putea da seama de dimensiunile sale din secolul al XII-lea, putem lua drept reper satul Biertan de astăzi.

Formarea acestei comunități a avut la bază colonizarea sașilor, motiv pentru care ne întâlnim și cu varianta germană: Hermannstadt. Denumirea din germană se traduce „orașul lui Hermann”, cel care a fost liderul sașilor care au venit din Belgia și Luxemburg. Un detaliu interesant e cel al înfrățirii Sibiului cu Luxemburg, ambele împărțind, în anul 2007, titlul de Capitală Culturală Europeană.

Legenda înființării orașului

Hermann, împreună cu alt lider al sașilor, după ce au decis să se stabilească în acest ținut, și-au scos săbiile, le-au încrucișat și le-au înfipt în pământ. A fost un gest simbolic de stabilire într-un loc în numele Domnului, sub semnul unei cruci. Atunci au depus un jurământ: atâta timp cât acele săbii vor exista, sașii vor rămâne în Transilvania. Una dintre săbii a dispărut în secolul XVII, iar cealaltă sabie a dispărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, perioadă în care sașii au fost alungați din diverse motive din interiorul arcului carpatic. Mulți au fost deportați în Siberia de către armata sovietică și au murit acolo, iar cei care au reușit să se întoarcă și-au găsit casele naționalizate sau locuite de alte persoane.

În timp ce te plimbi pe străzile Sibiului, vei observa, cu siguranță, simbolul orașului cu cele două săbii, înfățișat pe capacele de canalizare. Sub tălpile tale e istorie!

Cu emoții în zigzag,

Nicoleta Felea

Fotografii realizate de Andreea-Elena Acăprăriței

Nicoleta Felea