Pe strada Lipscani nr. 41 din Centrul Vechi al capitalei, în fosta clădire a familiei Dalles, pășim în momentul de glorie al Bucureștiului, mai exact la sfârșitul secolului XIX.

În acest regim ritualic de frumusețe se trăia odinioară pe străzile din București, era epoca când manierele, stilistica, obiceiurile de viață, limba și lecturile veneau de la Paris, afirmă maestrul Eugen Ciocan.

Această perioadă de eleganță și prosperitate, nu a putut fi reprezentată mai bine decât de maestrul fotograf și regizor Eugen Ciocan, dorindu-și să dea valoare inestimabilă sintagmei Micul Paris, care, astăzi, poate înțeles și cunoscut de către cei care pășesc în acest Fotocabinet.

Când am deschis ușa acestui loc, am pășit în holul principal care deschide cele patru încăperi ale muzeului și am fost absorbită de frumusețea și unicitatea acestui loc. Am fost atât de captată de atmosferă, miros și muzică încât nu îmi găseam cuvintele să mă prezint gazdei.

Există două săli mai mari, Salonul Oriental, caracterizat prin stucaturile în stilul maur regăsit și la Teatrul Maria Filotti din Brăila…

…și Salonul franțuzesc cu stucaturi de ipsos alături de splendida oglindă rococo, foarte rară astăzi.

Peste tot ești înconjurat de mobilier, obiecte și piese de vestimentație cu iz franțuzesc, care alături de decorul deosebit și amplasarea lor armonioasă, creează acest univers din care pleci copleșit și cu dorință de a te reîntoarce. Acest loc este ideal pentru fotografii deosebite, într-un decor unic, iar de acest lucru se va ocupa echipa FotoCabinet. Mai mult, dacă vrei, poți lua cu tine acest decor la petrecere sau eveniment. Mai multe detalii aici.

Este imposibil de descris în cuvinte și fotografii, atmosfera din Muzeul Micul Paris, iar șocul este la fel de puternic când părăsești acest muzeu și te întorci în realitatea modernă din București.

Te invit la Muzeul Micul Paris de pe Strada Lipscani, București. Nu vei regreta faptul că ai ales să pășesc în acest loc mirif.

Cu drag de călătorii,

Cosmina din Zig Zag prin România

P.S. Dacă sunteți în căutare de hotel în București, vă recomandăm partenerul nostru principal Monte Carlo Palace Room & Suites, care oferă o varietate de posibilități de cazare după toate gusturile: studio spațios și luminos, apartamente cu una sau două camere, camere single sau dublă. Toate cu facilități de 4 stele, mic-dejun, acces facil la obiective turistice, aeroport sau mall. Mai multe detalii pe site.

Echipa Zig Zag prin România