Nu e un titlu pompos, ci o realitate. O să-ti spun povestea asta fiindcă mi-a rămas la suflet.

De 4 ani mă ocup de parteneriatele proiectului Zig Zag prin România și pot să-ți spun că am avut multe experiențe plăcute. De data aceasta am fost uimit de un om simplu, de profesie pizzer, care mai târziu după ce l-am cunoscut, am aflat că e si campion internațional de pizza.

Se întampla înainte de sărbătorile pascale, cu 2 săptămâni când trimiteam mailuri si dădeam telefoane pentru a rezerva întreaga ședere a noastră în județul Brăila. În drum spre apartamentul din Brăila, Dorobanți Suite, am primit un telefon. O voce prietenoasă și caldă m-a sunat să-și ceară scuze că nu mi-a răspuns la email-ul trimis.

Mi-am dat seama că stau de vorbă cu om simplu și muncitor care a fost curios să afle detalii despre proiectul nostru și i-a plăcut foarte mult ceea ce facem.  Am ajuns în Brăila și l-am sunat să ne vedem la Pizzeria Arena, apoi am început să povestim.

Îl cheamă Sorin Marin și este un bucătar cu peste 15 ani experienţă, din care 7 ani a lucrat în faimosul local din Verona – „Ristorante Pizzeria Al Castello”.

De 4 ani este proprietarul Pizzeriei Arena și face pizza tradițională italiană. A reprezentat Brăila la Campionatul International de Pizza și a câștigat numeroase premii.

Asta fiindcă pune mult suflet în ceea ce face. Se simte în largul lui și se relaxează de fiecare data când pregătește pizza. Este foarte modest și tine mult la clienții lui, de aceea le-a pregătit propria rețetă de Pizza cu un gust inconfundabil.

Dacă ar fi să-mi doresc ceva din tot sufletul, este să-l țină Dumnezeu sănătos și mulți ani pe pământ și să găsesc cât mai mulți OAMENI ca el.

Acest articol este dedicat lui și tuturor celor care au povești de viață frumoase, care luptă pentru pasiunea lor și nu ezită nicio secundă să contribuie la inițiativele nebunești ale tinerilor din România.

Un e-mail care aparent, poate părea ceva banal s-a dovedit a fi o relație de prietenie frumoasă!

Sorin, îți mulțumesc că ai apărut în calea noastră. Promit să mă opresc pe la tine de fiecare dată când trec prin Brăila.

Marian din Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România

Cauți informații despre România frumoasă? Aici găsești postări turistice, fotografii spectaculoase, video dinamice și un strop de motivație de la români!
Echipa Zig Zag prin România

Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)