Nu cred în superstiţii, la fel cum nu cred că ar exista vreun număr care să-mi poarte ghinion. Bistriţa, nici atât, nu se sperie de numărul 13. Altfel, nu cred că s-ar mai bucura că găzduieşte cel mai lung şir de imobile medievale cu arcade la parter din România.  13 la număr şi numerotate începând cu numărul 13 🙂

Format din mai multe clădiri supraetajate, în stil gotic şi renascentist ansamblul este, astăzi, un exemplu arhitectural urban medieval, păstrat în zona Transilvaniei încă de la începutul secolului XIV lea.

Casele sunt legate între ele prin intrări spaţioase, ce alcătuiesc o galerie cu 20 de bolţi susţinute de 21 de stâlpi masivi de piatră. O adevărată muncă de susţinere!  🙂

Le-am observat încă din prima zi când am ajuns în Bistriţa şi eram în căutarea hotelului care avea să ne găzduiască. Din maşina, ni s-a părut o simplă înşiruire de case. Însă, după o cercetare mai detaliată, aflasem că trecusem pe lângă inima comerţului din Bistriţa.

În Evul Mediu ocupa un loc important în viaţa economică a oraşului, Bistriţa fiind un mare centru comercial al Transilvaniei, alcătuit din ateliere, depozite şi prăvălii. Negustorii care treceau prin Bistriţa, se opreau sub cele 20 de bolţi, pentru a-şi vinde marfa. Curţile lungi şi spaţioase ale caselor erau pline cu obiecte de vânzare.

Se spune că voievozii moldoveni cumpărau podoabe de aur şi argint, postavuri fine de Flandra şi Colonia, stofe şi mătăsuri fine cu fire aurite de la Veneţia, sau produse rare precum piperul şi ghimbirul fiind folosite ca remedii.

În zona dinspre piaţă, drumeţii europeni se ospătau pe cinste, cu rafinatele preparate culinare ale bistriţenilor după care plecau spre ţările baltice.

Unde îl găseşti?

Ansamblul Sugălete este situat în Piaţa Centrală, vizavi de Biserica Evanghelică. Poate fi vizitat parţial deoarece casele sunt proprietate privată.

Fotografii realizate de Oancia Iulian şi Acăprăriţei Elena Andreea

Cu drag,

Cosmina din Zig Zag prin Romania

Echipa Zig Zag prin România