La câțiva pași de Sugălete, pe strada Dornei din Bistrița, se impune în priveliștea din fața ochilor o clădire construită în stil renascentist.
„Casa argintarului”, căci despre ea vorbim, a aparținut cândva unei bresele de bijutieri, iar acum este întreținută de custodele Eugen Miloș, care, din pasiunea pentru trecut și artă, clădește la fiecare pas și vorbă istorie pentru turiștii care trec pragul monumentului istoric.
Încă de la intrare, pe partea dreaptă, pe peretele exterior, aproape de o fereastră, observi dacă privești mai atent două potire sculptate din piatră – simbol al breslei aurarilor, un meșteșug foarte dezvoltat în Bistrița medievală.
Eugen Miloș povestește cu interes că în această casă, la parter, sași își practicau meșteșugul, muncind zile întregi pentru a da naștere unor deosebite bijuterii din argint, iar la etaj își conturau viața de familie și aveau diverse întâlniri cu prietenii.
Prin anii 1560-1563, casa ia o altă formă, una în stil renascentist, fiind remodelată de către arhitectul elvețian Petrus Italus de Lugano, care, tot în aceeași perioadă, se ocupă de arhitectura Bisericii Evanghelice din Bistrița. Aproape 200 de ani mai târziu, „Casa argintarului” este afectată de un incendiu puternic și este, astfel, supusă unor transformări importante. În 1939, ea ajunge în pragul demolării, însă este salvată de către istoricul Nicolae Iorga, urmând ca mai apoi să intre în proprietatea statului și să fie recondiționată.
După un amplu proces de restaurare, cu ajutorul fondurilor europene, în prezent, clădirea ia numele de „Centrul German «Casa Argintarului» din Bistrița” și, la intervale regulate, adăpostește unele dintre cele mai frumoase expoziții din țară.
Picturile care șad în tăcere pe pereții casei sunt animate de sculpturii care le reproduc și, astfel, nevăzătorii care trec pe aici pot pipăi sculpturile pentru a-și da seama ce se află în tablouri.
Pentru o lecție frumoasă de istorie, vizitatorii pot bate la ușa casei, de marți până duminică între orele 9 – 17 sau pot zdruncina clopoțelul lăsat, lângă un perete, de Eugen Miloș.

Foto: Eugen Milos
De la primul pas, intri într-o excursie dus-întors în Bistrița medievală, unde întâlnești bijutieri, soldați îmbrăcați în armuri, cărți care ascund cele mai mari taine și țărani care oricând te vor pune la masă și-ți vor spune povești demne de spus mai departe, până în prezent.
Articol scris de Ionuț Teoderașcu,
Student la Facultatea de Litere – jurnalism, Iași
Preşedinte Asociația Studenților Jurnaliști
Fotografii realizate de Oancia Iulian şi Acăprăriţei Elena Andreea
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025
- TopHotel Awards 2025: Intra acum in competitie! - februarie 20, 2025
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
Leave A Comment