Palatul Apollo: Un vis dus la bun sfârșit

Când spui arhitectură orădeană, de la început de secol XX, Rimanóczy Kálmán Junior este omul de bază. Multe dintre clădirile proiectate de el, fac și astăzi să strălucească orașul de pe Crișul Repede.

Am văzut cât de creativ și productiv a fost de-a lungul vieții sale. I-am admirat rând pe rând capodoperele: Palatul Finanțelor Publice, Primăria, Baroul sau Palatul Episcopiei Greco-Catolice ca să menționez câteva dintre ele.

Într-o zi, mi-am luat mai mult timp ca să cercetez ultima sa creație: Palatul Apollo. Eram pe Republicii, într-o după amiază călduță de iarnă.  Gerul se mai domolise nițel iar porumbeii prinseseră curaj: ofereau lecții de aterizare trecătorilor.

Palatul Apollo, stătea cuminte la numărul 12, într-o stare din ce în ce mai mare de degradare. Din fericire, îmi spun, clădirea a intrat într-un program de reabilitare. La finalul călătoriei Zig Zag prin România mă voi întoarce în Oradea, un oraș pe care îl îndrăgesc din ce în ce mai mult.

Mă retrag mai la marginea pietonalului ca să nu fiu deranjat de trecători și priveam construcția, rezemat de peretele unei alte clădiri.  Aveam în minte imaginea cu Palatul Apollo din vechile cărți poștale orădene. Îi studiam elementele, roase de vremuri. Acum clădirea se află în renovare.

-Hmmm, oare ce ar spune Rimanóczy Kálmán junior dacă și-ar vedea acum lucrarea? Îngân eu pentru mine. A murit, făcând ceea ce iubea să facă: să proiecteze clădiri și să le vadă construite.

Închid ochii, în așteptarea unui răspuns.

Imaginea unui tânăr înalt, tuns scurt, cu o mustață mare și răsucită la vârfuri, îmbrăcat în hainele anilor 1900  îmi apare în minte. Chipul inițial serios se luminează de un zâmbet.

-Salut Ziggy! Ai cerut un răspuns! Iată că-l primești de la însuși Rimanoczy Junior.

-Mhm, ce fantasmagorie mai e și asta, murmur eu încurcat. Mi-am pierdut mințile ?

-Hei, hei!  nu te teme băiete! Doar pentru că apar în imaginația ta asta nu înseamnă că ești nebun. Imaginația e un dar pe care mulți oameni au uitat să-l folosească! E mai importantă decât cunoașterea teoretică.

Îți spune asta un arhitect, care  lucrează cu cifre și măsurători exacte.

Râde, după care continuă:

-Poți să-ți folosești imaginația des și asta îmi place la tine. Nu întâmplător am venit atât de repede.

-Bine, dar… e ciudat totuși.

-Ei, lasă asta. Am un răspuns să-ți dau, nu ?

-Da! răspund eu ca ars. Răspunsul…

-Deși nu mi-am văzut ultima creație terminată, mă bucur nespus că cei rămași în urma mea au continuat-o. Imaginea ei era clară în mintea mea. Era doar o chestiune de a o aduce în lumea fizică.

-E superbă, zic eu plin de admirație!

– Când am părăsit lumea asta am părăsit-o lucrând. Eram împăcat cu mine însumi. Aveam multe alte proiecte pe care voiam să le realizez în Oradea.

Vezi tu Ziggy, când ești implicat într-o activitate care-ți place și continui să creezi ești fericit. Oamenii fericiți produc!  Ei continuă să servească pe alții prin munca lor.

Cei nefericiți se lasă pradă îndoielilor și de obicei nici nu au o direcție concretă în care să acționeze. E o simplă lege a universului.

Tu o știi deja, instinctiv, căci în călătoria ta nu ai stat deloc până acum. Continuă să explorezi aceste meleaguri tinere!

Rămâi cu bine, micule călător, încheie el cu un ton părintesc.

Imaginea lui dispăru brusc și iarăși revin la pietonalul aglomerat. Un copil se uita ciudat la mine crezând că am adormit.

Îi fac cu ochiul și mă pierd prin mulțime, pe Republicii. O altă lucrare de seamă a arhitectului mă aștepta: Palatul Rimanoczy Sr.